PSA despre achiziția OPEL: Încă nu există o certitudine

Da mai departe!

Începând cu anul 2012, Grupul PSA și General Motors au implementat activități comune până în prezent, acestea concretizându-se sub forma a trei proiecte în Europa, care au generat sinergii puternice pentru cele două grupuri, se precizează într-un comunicat remis redacției noastre.

În aceste condiții, General Motors și Grupul PSA examinează în mod constant noi posibilități de dezvoltare precum și alte moduri de cooperare. Grupul PSA confirmă faptul că, împreună cu General Motors, analizează numeroase demersuri strategice care urmăresc creșterea profitabilității și a eficienței operaționale, inclusiv o posibilă achiziție a mărcii Opel/Vauxhall, se spune în comunicat.
Reprezentanții PSA ne-au spus că nu există nici o certitudine că se va ajunge la un acord pentru preluarea mărcii germane.

Related posts