Producție peste așteptări la Toyota, în pofida crizei de semiconductori, cu vânzări record pe piețele externe

Da mai departe!

O nouă lună cu rezultate contradictorii în raport cu prognozele făcute anterior de companie a fost încheiată de Toyota, inclusiv cu recorduri istorice de vânzări și pentru uzinele din afara Japoniei.

Toyota a raportat rezultatele companiei pentru luna octombrie, cu diferențe majore față de estimările de producție și vânzări, făcute cu o lună înainte. La finalul lunii septembrie, Toyota anunța că își diminuează planurile de producție pentru octombrie la aproximativ 800.000 de unități, din care 250.000 în Japonia și 550.000 în restul țărilor în care deține facilități de producție.

Acum, situația pentru a zecea lună arată cu mult mai bine: „atât vânzările, cât și producția au depășit nivelul din anul anterior ca rezultat al unei cereri solide, care s-a suprapus peste revenirea din impactul crizei de semiconductori”, a transmis constructorul japonez. Cifrele oficiale arată un volum de 924.132 vehicule produse la nivel global, cu 25,7% mai multe decât în octombrie 2021. Dintre acestea, 771.382 au fost produse pentru mărcile Toyota și Lexus (+23%), restul fiind Daihatsu și Hino. Producția din Japonia s-a ridicat la 301.041 unități, în creștere spectaculoasă cu 38,6%, în pofida unor opriri ale liniilor pe parcursul lunii, în timp ce producția din afara Japoniei a înregistrat un record istoric pentru luna octombrie: 623.091 de vehicule, cu 20,3% mai multe decât în urmă cu un an. Situația vânzărilor a fost la fel de bună, cu 918.756 vehicule vândute la nivel global, din care 832.373 au fost vehiculele Toyota și Lexus. Pe piața internă, în Japonia, volumul vândut a crescut cu 44,9%, la 175.100 de unități, volum ce a consolidat cota de piață a grupului la 5,5%. În afara Japoniei, s-a înregistrat de asemenea un nou record pentru această lună, cu 743.656 vehicule vândute (718.650 ale mărcilor Toyota și Lexus), cu 20,9% mai multe decât în octombrie 2021. După 10 luni, constructorul japonez raportează un nivel al producției mai mare cu 7,6% față de cel înregistrat cu un an înainte, respectiv 8,7 milioane de vehicule, din care 2,9 milioane produse în Japonia și 5,8  milioane în restul țărilor. Totodată, vânzările grupului s-au apropiat de un nivel similar cu cel din 2021, la 8,68 milioane de vehicule, cu numai 0,3% mai mic decât cel de anul trecut. Piața din Japonia este cea care trage în jos rezultatele, având în continuare un declin de peste 10 procente, acumulate în prima parte a acestui an, cu 1,58 milioane de vehicule livrate. Pe restul piețelor externe, vânzările au reprezentat 7,1 milioane de vehicule, cu 2,3% mai multe decât în anul anterior.

În Europa, Toyota a produs 644.320 de vehicule în acest an, înregistrând un avans de 9 procente față de 2021, chiar dacă în unele dintre uzinele sale a fost nevoită să scadă ritmul producției. Cea mai importantă creștere a fost în Franța, unde compania japoneză a asamblat 208.127 de vehicule cu 24,3% mai multe față de 2021. Vânzările europene, în schimb, sunt în acest moment pe minus, cu 854.921 vehicule livrate, cu 4,2% mai puține decât anul trecut. Toyota a estimat în cadrul prezentării bilanțului pe trimestrul al doilea al anului fiscal început la 1 aprilie că vânzările până la 31 martie 2023 vor fi mai mici decât estimările inițiale, respectiv 9,2 milioane față de 9,7 milioane cât fusese estimat anterior. Dacă ultimele două luni ale anului vor aduce creșteri similare cu luna octombrie, Toyota ar putea egala rezultatul înregistrat în anul calendaristic 2021, cu 10,4 milioane de vehicule vândute, acesta fiind unul dintre cele mai bune din istoria companiei. Recordul vânzărilor a fost înregistrat în 2019, când mărcile grupului nipon au reușit să livreze 10,7 milioane de vehicule la nivel mondial.

Related posts