Producătorul auto chinez BYD vrea să-și majoreze cota de piață în Europa de 4 ori într-un an, cu mașini „premium accesibil”

Da mai departe!

Grupul auto BYD, care a intrat în 2023 în topul celor mai mari producători din lume, cu aproximativ 3 milioane de vehicule vândute, și a devenit cel mai mare producător de automobile electrice la nivel global, are ținte foarte ambițioase pentru Europa, cea mai pretențioasă piață de automobile din lume. Intrat de câțiva ani pentru a tatona piața, BYD are acum o rețea proprie de dealeri și trei automobile lansate în Europa.

După ce a ajuns la o cotă de piață de circa un procent anul trecut, acum și-a propus să-și majoreze această cotă la 5 procente în mai puțin de doi ani, până la finele lui 2025.

Michael Shu, cel care conduce afacerile BYD în Europa, a declarat într-un interviu acordat publicației Automotive News că, pe lângă mașinile electrice pe care le vinde în prezent, compania va lansa și modele hybrid, pe care le vinde deja la nivel global pe mai multe piețe. Cu ajutorul acestora, vânzările BYD ar urma să crească de la circa 16.000, câte au fost în 2023, la 70.000 de vehicule complet electrice și la peste 110.000 de vehicule, cu tot cu motorizările hibride. Creșterea este una foarte mare, dar șeful BYD spune că este un obiectiv realizabil.

Michael Shu susține că deocamdată marca BYD încă descoperă piața eurpeană, care „este destul de diferită de orice altă piață majoră”, din cauza legislației eterogene și a limbilor multiple vorbite.

El a explicat că a ales Ungaria pentru prima uzină de automobile pe care o va construi pentru că are deja o mulțime de mărci auto premium care produc aici mașini și are costuri competitive. Odată cu startul producției în Ungaria, Shu consideră că piața va avea mai multă încredere în marcă, pentru că va folosi o fabrică locală, cu forță de muncă locală și furnizori locali. Începând din 2026, uzina din Ungaria va produce la o capacitate de 150.000 de automobile anual, cifre care s-ar putea dubla ulterior. Uzina va folosi inclusiv baterii produse local.

Șeful BYD susține că mașinile mărcii însumează o calitate premium și un preț mainstream, ceea ce determină să numească mașinile ca fiind „premium accesibil”.

El a mai spus că mașinile prezentate la Geneva sunt deocamdată pentru testarea pieței. „Clienților europeni le place istoria, așa că trebuie să ne creăm propria istorie cât mai repede”.

În privința sistemului de vânzări, Michael Shu a explicat că este nevoie de un timp îndelungat pentru a ajunge la o rețea de dealeri suficient de mare, dar a negt totodată că va vinde mașini direct, prin propriile showroom-uri, preferând sistemele cu distribuitori, respectiv companii naționale de vânzări.

El s-a arătat critic cu fluctuațiile de prețuri ale mașinilor electrice, ale mărcilor europene și ale Tesla, considerând că au fost prea mari. În același timp, s-a arătat nemulțumit de faptul că unii clienți compară BYD cu Tesla, chiar dacă unele modele sunt concurente. El a amintit că BYD deține mai multe mărci, care produc mașini cu diferite tehnologii, inclusiv hibride, în timp ce Tesla e o singură marcă și exclusiv electrică.

Related posts