Posibila dispariție SEAT, infirmată de CEO după un profit record

Da mai departe!

Perioada proastă a mărcii SEAT pare să fi trecut, cel puțin pentru moment, astfel că șeful brandului spaniol spune că nu are în plan, deocamdată, să păstreze doar CUPRA. Compania spaniolă deținută de VW Group a obținut profit și a uitat de pierderile de anul trecut.

Perspectivele de electrificare a mărcii SEAT se arătau tot mai reduse în ultimele luni, conform declarațiilor unora dintre șefii VW Group, inclusiv cele ale lui Thomas Schafer, care conduce grupul de mărci Core (VW, SEAT, Skoda). Marea problemă a SEAT era legată de imposibilitatea de a vinde automobile scumpe, așa cum sunt cele electrice, acesta fiind și motivul pentru care a fost lansată și susținută CUPRA.

Posibilia intrare în vigoare a normelor Euro 7 a agravat pentru o vreme viitorul SEAT, astfel că managementul companiei spaniole și cel al grupului VW a căutat soluții pentru termen lung. Odată cu „îmblânzirea” condițiilor anunțate pentru Euro 7 și, mai ales, pe măsură ce bateriile electrice s-au ieftinit, gândurile celor care conduc SEAT/CUPRA s-au mai așezat. Wayne Griffiths, CEO al companiei SEAT SA, după plecarea lui Luca de Meo la Renault, spune că „sunt fericit că am ambele mărci”, într-un interviu acordat DPA. El susține că viitorul mărcii SEAT depinde de electrificare, pentru că „este nevoie de o platformă electrică diferită și de baterii mai ieftine, pentru ca SEAT să aibă sens în portofoliul grupului, alături de VW și Skoda”.

Dar până la luarea unei decizii privind electrificarea SEAT, marca va continua să vândă mașini cu motoare cu combustie, „pentru mulți ani de-acum înainte”, o replică pe care până acum o spuneau doar cei de la Dacia, conștienți că nu toți clienții din Europa își vot putea permite un automobil electric în următorul deceniu și jumătate.

SEAT SA, companie deținută integral de VW AG, a raportat rezultate record pentru trimestrul al treilea al anului și pentru primele nouă luni, după ce cu un an în urmă, perioada similară generase pierderi pentru grupul german. Veniturile celor două mărci, SEAT și CUPRA, au crescut cu 38,6%, iar marja operațională s-a ridicat la o valoare acceptabilă, 4,6%. CUPRA continuă să fie revelația grupului, având peste 170.000 de unități vândute în cele nouă luni, în timp ce SEAT și-a revenit și a raportat 221.700 vehicule, cu 21,6% mai multe decât în 2022.

Având în vedere că în primele trei trimestre compania a vândut aproape 400.000 de vehicule, este cert faptul că va reuși să depășească ținta propusă anterior, de 500.000 de unități, până la finalul anului.

Anterior, s-a discutat despre posibilitatea de transformare a mărcii SEAT în brand de mobilitate, care să ofere servicii de transport și, eventual, să vândă vehicule electrice de mici dimensiuni, precum trotinetele și quad-urile electrice.

Related posts