Porsche Cayenne GTS Coupe – Tot ce poate fi mai bun

Da mai departe!

Porsche Cayenne Coupe a venit la testele AutoReport.ro într-o variantă și mai sportivă: GTS. Am strâns în acest test, o mulțime de motive pentru care îmi pare rău că a trebuit să dăm înapoi această mașină și n-am putut să o păstrăm.

Cei de la Porsche s-au gândit să transforme Cayenne într-un adevărat SUV sport. Cayenne Coupe pare la prima vedere un Macan mai mare, dar este mai mult decât atât… mai ales acest Cayenne GTS Coupe care este un veritabil SUV sport.
Cayenne este o evoluție a precedentei generații cel puțin la nivelul blocurilor optice față, cu o rază matrix care se poate regla în funcție de traficul de pe contrasens. Grila față a fost și ea modificată și este mai agresivă. Acum și liniile noului Cayenne Coupe, atât în partea față cât și în partea spate amintesc de legendarul 911.
Pachetul Sport Design oferit în echiparea standard asigură în combinație cu numeroase accente negre un design de ansamblu unic și exclusiv. Ca dotare standard, noile modele Cayenne GTS se deplasează pe jante RS Spyder Design negre cu finisaj satin-gloss de 21 de inchi. Farurile principale cu LED și Porsche Dynamic Light System (PDLS), precum și bandoul din leduri trasat în partea din spate sunt închise la culoare. Finisaje negre găsim, de exemplu, la prizele de aer din față, la ramele geamurilor laterale, la terminațiile sistemului sport de evacuare și la inscripțiile cu denumirile modelului și mărcii ce au fost aplicate pe hayon.
În interior, designul a preluat foarte multe de la Panamera. Cabina este dominată de consola din centru de dimensiuni mari, dar mânerele distinctive ale SUV-ului german de lux au rămas. Regăsim mai puține butoane, deoarece inginerii au mutat multe dintre funcții pe ecranul tactil de 12,3 inch. Per total, avem un interior cu un upgrade important și la partea de materiale și finisaje. Porsche Cayenne Coupe oferă și în interior confort de lux. În noul Cayenne pot călători în cele mai bune condiții până la 5 persoane. Au apărut și mai multe spații de depozitare în interior, ceea ce ne bucură. Accesul la portbagaj este unul mai facil decât la Cayenne clasic.
Materialele de calitate superioară, precum Alcantara pe plafonul interior, pe secțiunile centrale ale scaunelor, cotierele portierelor și consola centrală, precum și aluminiul texturat închis la culoare desăvârșesc toate look-ul sportiv și totodată elegant al interiorului modelui Cayenne GTS Coupe. Scaunele sport cu reglaje în opt direcții sunt o altă dotare standard și permit ridicarea adițională a pernelor laterale, pentru suport optim în virajele abordate în manieră sportivă. Aceste scaune sunt rezervate exclusiv modelelor GTS. Inscripțiile GTS au fost aplicate pe portierele frontale, pe pragurile ușilor, pe turometru și tetiere. Printre numeroasele opțiuni de personalizare se numără pachetul pentru interior GTS cu accente adiționale de culoare Carmine Red sau Crayon pentru detalii precum cusăturile decorative.
Sub capotă revine bijuteria V8 de 4 litri, BiTurbo, pe bezină care produce 460 CP și un cuplu de 620Nm. Motorul este cuplat la o cutie Triptronic S cu 8 trepte cu comportament perfect și precis. Sprintul de la 0 la 100 km/h le reușește modelelor GTS cu pachet Sport Chrono în doar 4,5 secunde, iar viteza lor maximă se ridică la 270 km/h. Mai departe, pachetul GTS este desăvârșit cu șasiul Performance cu garda la sol redusă, cu un design individualizat, precum și cu dotări și mai bogate. Performanțele dinamice au fost simțitor optimizate, iar asta se simte pe drum, autostradă și în curbe.
Setările trenului de rulare aplicate pentru noile modele Cayenne GTS creează premisele optime unor caracteristici dinamice laterale excelente. Fiind o dotare standard, suspensia cu arcuri din oțel inclusiv sistemul de ajustare activă sportivă Porsche Active Suspension Management (PASM) reduce garda la sol a caroseriei cu 20 de milimetri. În dotarea standard, Porsche a inclus, de asemenea, Porsche Torque Vectoring Plus (PTV Plus).
La nivel de programe de siguranță activă, Cayenne GTS Coupe se laudă cu introducerea în premieră a unei funcții de identificare a pietonilor și bicicliștilor. Se adaugă la acesta Lane Assist și recunoașterea semnelor de circulație chiar și în funcție de condițiile meteo. Dacă afară plouă și este activat senzorul de ploaie, radarul va citi indicatorul cu limita de viteză pe timp de ploaie. Pe timp de noapte, vizibilitatea este îmbunătățită de un sistem Night Vision, care activează pe o distanță de 300 de metri. Mai există și sistemul InnoDrive, introdus în premieră pe Cayenne, care funcționează alături de pilotul automat adaptiv și de navigație.

Porsche Cayenne GTS Coupe
Viteza maximă: 243 km/h
Acceleratie 0-100 km/h s: 6 (cu pachet Sport Chrono)
L/l/î: 4.939/1.995/1.656
Masă proprie: 2.175 kg
Cilindree (cmc): 3.996
Putere (CP): 450 la 6.500 rpm
Cuplu maxim (Nm): 620 la 1.800 rpm
Consum mediu: 8 l/100 km
Cutie viteze: automată, 8 trepte

Related posts