Peugeot 2008 – eco-diesel

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Peugeot 2008 se întoarce la testele AutoReport.ro, de data asta într-o versiune diesel. Modelul testat de noi, echipat cu un motor de 1.6 litri, a parcurs peste 600 kilometri în București și pe DN1 pentru a ne demonstra că este cel mai economic, chiar și în contextul economic actual.

Partea frontală se remarcă prin grila dreaptă, o capotă sculptată și lumini diurne cu LED care se pierd sub proiectoare pentru ca acestea să pară mai joase. Profilul îndrăzneț atrage instant privirea prin diferitele linii triunghiulare. Stilul este robust, fiind amplificat de anvelopele de mari dimensiuni (690mm). Partea din spate integrează blocurile optice unite printr-o bandă de culoare neagră și evacuarea dublă. Semnătura LED cu cele trei gheare, vizibilă atât ziua, cât și noaptea, este prezentă pe toate versiunile, în partea din spate, dar și pe proiectoarele versiunilor vârf de gamă. În funcție de destinație, blocurile optice utilizează tehnologia LED pe toate nivelurile de echipare.
Modelul de test este echipat cu motorul BlueHDi de 1.5 litri care produce 130 de CP, livrați surprinzător de bine. Propulsorul diesel este legat la o cutie de viteze automată cu 8 rapoarte. În această combinație mașina se descurcă bine în oraș şi surprinzător de bine pe autostradă. Comportamentul dinamic al mașinii este unul destul de bun, care se încadrează în media clasei (în cazul variantelor normale). DIn punct de vedere al economiei, această versiune diesel este una care ține cu buzunarul celui care o conduce.
La interior, culorile și materialele sunt detaliate cu meticulozitate. Panourile ușilor au o tampografie albastră (la linia de echipare Allure). Inrteriorul se mai remarcă prin tapițeria modernă „Urbanoïd” în nuanță albastru deschis. Panourile ușilor și panoul de bord sunt realizate dintr-o textură similară fibrei de carbon. Tot aici, francezii inovează cu noul Peugeot i-Cockpit 3D imersiv. Ecranul tactil poate are 10 inch și poate fi controlat prin comenzile tactile directe aflate în apropierea Toggle Switches sau prin noua comandă vocală. Funcția Mirror Screen disponibilă pe noul Peugeot 2008 este compatibilă cu MirrorLink, Apple CarPlay și Android Auto. Sunt disponibile patru prize USB (inclusiv tipul C), precum și încărcarea prin inducție. Navigația 3D conectată TomTom Traffic indică în timp real starea traficului și zonele de risc. În interior, regăsim materiale mai bune decât la vechea generație, iar designul este unul încântător și inovator. În 2008 pot încăpea 5 persoane cu tot cu bagaje și cumpărături, ceea ce ne face să ne declarăm satisfăcuți din punctul de vedere al spațiului.
Din punct de vedere al sistemelor prezente la bord vă spunem că Peugeot 2008 deschide calea condusului semi-automat, dispunând de sisteme de asistență la condus de ultimă generație: regulator de viteză adaptiv cu funcția Stop & Go și transmisie EAT8, asistență la menținerea benzii de rulare, Full Park Assist cu funcție Flankguard (cu transmisie EAT8), frânare automată de urgență de ultimă generație și avertizare la coliziune, alertă activă de părăsire involuntară a benzii de rulare, alertă atenție șofer, comutare automată a luminilor de drum, recunoaștere a indicatoarelor de viteză și recomandări, sistem de supraveghere a unghiului mort, frână de mână electrică.

Peugeot 2008 1.6 BlueHDi EAT8 Allure
0-100 km/oră: 9,3 sec
Viteza maximă: 195 km/h
L/l/î: 4.300/1.987/1.550
Masă proprie: 1.235 kg
Portbagaj: 405 litri
Cilindree (cmc): 1.499
Putere (CP): 130 la 3.700 rpm
Cuplu maxim (Nm): 300 la 1.750 rpm
Consum mediu: 5 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: automată, 8 trepte

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts