O companie rusească a dat în judecată Volkswagen de la care vrea să recupereze 348 de milioane de dolari

Da mai departe!

Uzina de Automobile Gorki, parte a grupului auto rus GAZ Group, care avea un contract pentru a asambla automobile pentru Volkswagen, a demarat o acţiune în justiţie pentru a recupera 28,4 miliarde ruble (348 milioane de dolari) de la constructorul german, arată documentele juridice consultate de Reuters.

Acţiunea în justiţie, ale cărei detalii nu au fost făcute publice, a fost înaintată la data de 7 aprilie la un tribunal de arbitraj din regiunea Nizhny Novgorod.

Separat, GAZ Group are o altă acţiune în justiţie prin care vrea să recupereze 15,6 miliarde de ruble de la fostul său partener. Volkswagen a oprit operaţiunile în Rusia în luna martie 2022, la scurt timp după ce Moscova a demarat o „operaţiune militară specială” în Ucraina. Ulterior, un tribunal a îngheţat activele Volkswagen din Rusia la data de 17 martie, dar acest ordin a fost ridicat pe 3 aprilie.

Volkswagen intenţionează să îşi vândă activele din Rusia, printre care se numără şi o uzină de producţie a autoturismelor amplasată la Kaluga, cu o capacitate de 225.000 de vehicule pe an, însă până acum nu a luat o decizie finală cu privire la vânzarea acestor active.

Grupul german a informat că a demarat procedurile prin care solicită aprobarea vânzării de către agenţiile guvernamentale ruseşti. Uzinele Volkswagen de la Kaluga şi Nizhny Novgorod au încetat producţia în luna martie anul trecut după ce compania a anunţat suspendarea operaţiunilor din Rusia până la noi notificări. În vara anul trecut compania a decis să închidă uzina de la Nizhny Novgorod.

Related posts