Nissan analizează preluarea unei participaţii de 15% în noua divizie de vehicule electrice a Renault 

Da mai departe!

Nissan ia în considerare să investească într-o participaţie de până la 15% în noua divizie care va regrupa operaţiunile Renault din domeniul vehiculelor electrice (EV), a anunţat agenţia niponă de presă Kyodo, într-un moment în care cele două companii negociază modificarea acţionariatului, transmite Reuters.

Oficialii Nissan susţin că nu fac alte comentarii după declaraţia comună emisă luna aceasta de cei doi producători auto, în care confirmă că s-au angajat în discuţii legate de o serie de probleme, inclusiv divizia de vehicule electrice.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

Luna aceasta, cei doi producători auto au discutat despre o nouă fază în parteneriatul lor, care ar putea include şi o investiţie din partea Nissan în noua divizie care va regrupa operaţiunile Renault din domeniul vehiculelor electrice.

La începutul lunii mai, Renault a anunţat în mod oficial că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Nissan face presiuni asupra partenerului francez să-şi reducă participaţia în grupul nipon cât mai mult posibil, ideal până la 15%, şi ar putea lua în considerare obţinerea de fonduri pentru a răscumpăra acele acţiuni.

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, urmează să aibă o reuniune cu analiştii şi investitorii în data de 8 noiembrie, ocazie cu care este aşteptat să ofere noi informaţii cu privire la strategia grupului, inclusiv detalii cu privire la planul de a crea o divizie specializată pe producţia de vehicule electrice, denumită intern cu numele de cod „Ampere”, separată de divizia care va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, denumită intern sub numele de cod „Horse”.

Renault vrea ca Nissan să fie acţionar la divizia sa de automobile electrice, la care grupul francez vrea să păstreze un pachet de cel puţin 51%. Pentru divizia care va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, Renault are în vedere crearea unei noi entităţi cu Aurobay, un joint venture între Volvo Car AB şi grupul chinez Zhejiang Geely Holding Group, precum şi cu alţi investitori.

Related posts