Mazda prezintă noua Mazda3

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Noua Mazda3 își face astăzi debutul mondial la Salonul Auto de la Los Angeles 2018. Modelul, complet reproiectat, va fi lansat pe piețele globale – începând cu America de Nord – în prima parte a anului 2019.

Noua Mazda3 adoptă un limbaj de design Kodo matur, care întruchipează esența esteticii japoneze. În timp ce designul în ansamblu al mașinii prezintă o formă simplă, unică, ondulațiile subtile dezvăluie stilul prin schimbarea luminii și a reflexiilor care alunecă pe suprafața caroseriei.

Rezultatul este o expresie mai bogată și mai puternică a vitalității, față de cea observată la modelele anterioare Kodo. Chiar dacă ambele poartă numele de Mazda3, modelele hatchback și sedan au personalități distincte – designul hatchback-ului este dinamic, iar cel al sedanului, elegant.

Noua Mazda3 adoptă noua SKYACTIV-Vehicle Architecture, concepută pentru a le permite celor din interiorul mașinii să trăiască la maximum sentimentul natural de echilibru. Sistemul de propulsie cuprinde cele mai recente motoare SKYACTIV-X, SKYACTIV-G și SKYACTIV-D, fiecare dintre acestea asigurând un control rapid și lin al accelerației în orice situație de condus.

Bazându-se pe filosofia cheie de a proiecta mașina în jurul ființei umane, Mazda a îmbunătățit în mod dramatic atributele de condus fundamentale, astfel încât accelerarea, virarea și frânarea se simt complet naturale.

Cu peste 6 milioane de unitățiˡ vândute de la debutul său din 2003, Mazda3 este un model strategic la nivel global care a determinat creșterea companiei atât din perspectiva mărcii, cât și a afacerii. Mazda3 a oferit adevărata plăcere de a conduce clienților din întreaga lume și a reprezentat o bază importantă pentru producția mondială la fabricile cheie.

„Noua Mazda3, lansată astăzi, deschide o nouă eră pentru Mazda”, a declarat Akira Marumoto, președitele, CEO-ul și directorul general al Mazda.”Următoarea generație de mașini Mazda va crește valoarea experienței proprietarilor acestora.
Prin produse de acest tip vom crește în continuare valoarea mărcii Mazda și vom lucra pentru atingerea obiectivului nostru: acela de a crea legături din ce în ce mai puternice cu clienții din întreaga lume.”

Salonul Auto de la Los Angeles 2018 va fi deschis publicului în perioada 30 noiembrie – 9 decembrie.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

Related posts