Kia Motors dezvăluie modelul Sonet

Da mai departe!

Kia Motors Corporation, unul dintre cei mai mari producători auto din lume, a dezvăluit lumii modelul Kia Sonet, în cadrul unei prezentări online. Fabricat la uzina  ultra modernă din Anantapur, Andhra Pradesh, Sonet este noul SUV urban compact dezvoltat de Kia și cel mai recent produs global al brandului fabricat în India, după modelul Seltos. Noul Sonet marchează intrarea Kia Motors în segmentul în plină ascensiune al SUV-urilor compacte și stabilește noi standarde cu dotările sale de top.

Premiera mondială a modelului de producție urmează dezvăluirii la nivel mondial a conceptului Sonet la expoziția Delhi Auto Expo din februarie 2020. Vânzările noului model vor începe în curând în India, urmând ulterior în multe dintre piețele globale Kia.

„Kia Motors continuă să fie recunoscută la nivel mondial prin produse care oferă un design rafinat și o calitate de top, în ton cu sloganul „The Power to Surprise”. Totul despre noul model Sonet este unic Kia și este sigur că îi va încânta atât pe șoferi cât și pe pasageri”, a declarat Ho Sung Song, președinte și CEO al Kia Motors Corporation. „Cu un limbaj de design modern și agresiv, cu o dinamică ce oferă plăcere de a conduce și cu cele mai noi caracteristici de hi-tech oferite de Kia, modelul Sonet pune un punct de exclamare în ambiția noastră de a face Kia brandul ales, în special în rândul consumatorilor din generația „milenialilor” și ai „Generației Z”. Sonet satisface o nevoie pe piața în continuă dezvoltare a SUV-urilor din India și nu numai și va atrage un număr mai mare de clienți către brandul Kia.”

„Suntem extrem de încântați să prezentăm noul Sonet, care este fabricat în India pentru întreaga lume. După succesul modelelor Seltos și Carnival, suntem siguri că vom revoluționa încă un segment de piață din India cu acest nou model, venind în întâmpinarea nevoilor și aspirațiilor neîmplinite ale clienților”, a declarat Kookhyun Shim, MD și CEO al Kia Motors India. „Kia Sonet este proiectat și dezvoltat pentru a oferi o experiență de top în calitate, design, tehnologie, dotări și mod de condus, pentru a atrage un spectru larg de clienți. Sonet va fi produs la fabrica noastră de ultimă generație din Anantapur, în conformitate cu standardele globale exigente ale Kia și suntem siguri că va fi primit cu entuziasm de noi clienți și fanii existenți ai brandului deopotrivă.”

Noul model Sonet încorporează stilul emotional al ADN-ului Kia, alături de un aspect  premium și tineresc pentru a crea o prezență puternică pe șosea. Cu o atitudine dinamică și o caroserie compactă, îndrăzneață, modelul Sonet prezintă o serie de atribute de stil care-l fac să se evidențieze pe drumurile din întreaga lume. O interpretare nouă a grilei cu semnătura ”tiger-nose” Kia, flancată de luminile pe timp de zi cu tehnologie LED, a căror formă imită reprezentarea  electrică a pulsului unei inimi, cu un spoiler elegant cu logo-ul automobilului situată în față. Silueta sa sportivă este accentuată de designul și structura unică a stâlpului său C, urmat de o lunetă curbată de jur-împrejur. De asemenea, lămpile spate cu lumină LED în forma bătăilor inimii îmtregesc designul părții posterioare a automobilului.

La interior, Sonet este conceput în jurul șoferului, cu o interfață de conectare și instrumente infotainment ușor de utilizat și materiale de înaltă calitate peste tot. În ciuda dimensiunilor exterioare compacte, interiorul lui Sonet oferă un spațiu amplu, ergonomic pentru toți pasagerii.

 

Sonet va fi oferit cu multiple opțiuni de sisteme de propulsie pentru a se potrivi tuturor cerințelor din acest segment. La alegere, sunt oferite două motoare pe benzină – un motor Smartstream versatil de 1.2 litri în patru cilindri și puternicul motor de 1.0 litri T-GDi – și un motor diesel CRDi eficient de 1.5 litri, disponibile cu o gamă de cinci tipuri de transmisii. Acestea includ transmisia manuală cu cinci și șase trepte de viteză, o transmisie cu dublu ambreiaj intuitivă DCT cu șase trepte de viteză și noua transmisie manuală inteligentă revoluționară Smartstream cu șase trepte de viteză iMT dezvoltată de Kia. Ultima este o revelație tehnologică realizată de Kia, oferind un condus fără oboseală, datorită absenței pedalei de ambreiaj, dar oferind șoferului aceeași operare ca o transmisie manuală convențională. Pentru prima dată în acest segment, modelul Sonet oferă motorul diesel de 1.5 litri cu transmisia automată cu șase trepte de viteză (AT).

Setările dinamicii și suspensiilor modelului Sonet au fost făcute să se potrivească cu designul său exuberant și cu imaginea brandului sportiv și tineresc Kia, oferind o plăcere sporită de condus pentru entuziaști.

Pentru a satisface cerințele unei game largi de clienți, modelul Sonet va fi oferit în 2 echipări distincte. Acestea includ versiunea sportivă GT-Line, destinată entuziaștilor,  care amplifică aspectul sportiv al lui Sonet prin multiplele sale elemente de design și funcționalitate, atât la interior, cât și la exterior. Modelele GT-Line oferă un plus de sportivitate și evidențiază prezența sa dinamică pe șosea.

 

Mai mult, modelul Sonet este echipat cu multipe dotări disponibile pentru prima dată în segment, oferind un confort deplin, siguranță și plăcerea de a conduce optimă pentru clienți. Acestea includ:

  • Cel mai mare și mai bun sistem de navigație touchscreen HD, de 10.25 inch (26.03 cm), care oferă inclusiv informații în timp real din trafic
  • Purificator inteligent de aer cu protecție anti-virus
  • Sistem audio premium BOSE cu șapte difuzoare și sub-woofer
  • Scaune ventilate pentru șofer și pasagerul din față
  • Sistem ambiental de lumini LED și sunet
  • Pornirea motorului de la distanță pentru transmisia manuală și automată prin sistemul UVO Connect și prin cheia inteligentă
  • Actualizarea hărților prin wi-fi (over-the-air – OTA)
  • Moduri de condus multi-drive, pentru tracțiune și controlul aderenței pentru modelele cu transmisie automată
  • Încărcător wireless pentru smartphone cu funcție de răcire

Noul Kia Sonet este o dovadă a concentrării Kia asupra inovării de produs orientate către clienți. Este destinat generației tinere, cu experiență tehnologică, aspirațională și foarte conectată social. Modelul Sonet va fi lansat în India în acest sezon de vacanță, aliniat cu promisiunea Kia Motors India de a oferi un nou produs la fiecare șase-nouă luni.

Related posts