Inflaţia afectează şi Formula 1. FIA aprobă modificări ale plafonului bugetar

Da mai departe!

Schimbarea a fost anunţată de FIA, după o reuniune a comisiei de Formula 1 la Marele Premiu al Austriei şi a fost aprobată de majoritatea necesară cu nouă din cele 10 echipe.

„Creşterea rapidă a ratei inflaţiei de la sfârşitul anului 2021 a afectat echipele de Formula 1, iar FIA şi Formula 1 consideră că acest lucru creează un risc de neconformitate cu regulamentul financiar dacă nu se iau măsuri”, a precizat forul de conducere.

Propunerea organismului de conducere permitea „indexarea la o rată limitată de 3,1%”.

Acest lucru ia în considerare un prag iniţial de inflaţie de 3% deja prevăzut în regulamente şi care permite o capitalizare începând cu 2023, a adăugat acesta.

„Acest lucru va păstra integritatea pe termen lung a regulamentelor financiare”, a spus acesta.

Comisia a decis, de asemenea, prin vot majoritar, să permită testele de pre-sezon în afara Europei anul viitor, cu patru zile înainte de primul eveniment.

Regulile actuale stipulează testarea în Europa, cu excepţia cazului în care este agreată de o majoritate a echipelor.

De asemenea, a existat o discuţie despre un proiect de directivă tehnică ce poate să abordeze preocupările legate de siguranţă ca urmare a faptului că monoposturile au trepidat în prima parte a sezonului.

Comisia a decis să amâne punerea în aplicare a directivei până la Marele Premiu al Belgiei din 28 august, pentru a le da timp echipelor să facă actualizările necesare la planşele de sub maşină şi la ansamblurile de alunecare.

„Au fost discutate, de asemenea, mai multe acţiuni propuse pentru a aborda această problemă în regulamentul tehnic din 2023, cu direcţii clare care vor fi transmise comitetului consultativ tehnic”, se mai arată în comunicat.

Comisia a confirmat că regulamentele privind grupurile motopropulsoare din 2026 sunt aproape de a fi finalizate.

Related posts