Dacia va renunța la Lodgy și va ataca un segment superior

Da mai departe!

Dacia anunţă un nou model pentru 2018. Francezii promit intrarea pe un segment superior. Trendul SUV-urilor compacte cu şapte locuri pare să fie luat în calcul şi de către Grupul Renault când vine vorba de lansarea unor noi modele.

“Nu vom renunţa la piaţa modelelor cu şapte locuri, iar după ce ciclul de viaţă al lui Lodgy va ajunge la sfârşit, vom avea un nou model în ofertă. Nu va mai păstra acelaşi desgin deoarece segmentul monovolumelor scade, iar acelaşi lucru îl vedem şi la Renault Scenic şi vom merge către SUV-uri”, explică Marc Suss, directorul gamei global access în cadrul Grupului Renault.

Primele zvonuri cu privire la eliminarea lui Lodgy au apărut cu 1-2 ani în urmă în condiţiile în care chiar Dacia a “încălcat” strategia brandului – dacă înainte Logan MCV era şi maşină de familie cu cinci şi şapte locuri dar şi utilitară, acest model a fost înlocuit de trei maşini distincte – Lodgy, Logan MCV şi Dokker – în două versiuni, de marfă şi persoane.

Cea mai la îndemână soluţie ar fi proiectarea unui Duster mai mare care să permită suplimentarea numărului locurilor cu o a două banchetă după modelul Nissan Qashqai plus 2 din vechea generaţie sau noul Volkswagen Tiguan Allspace prezentat ieri în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.
Spre exemplu, în gama Renault Espace, monovolumul mare al mărcii s-a transformat în crossover, trend urmat şi de Scenic, în timp ce în gama Dacia Lodgy a primit un pachet “Stepway” tocmai pentru a atrage clienţi dinspre crossovere.

Related posts