Dacia Duster EDC – am testat primul Duster automat

Da mai departe!

În sfârșit la testele AutoReport.ro a sosit un model de care am tot fost întrebați: Dacia Duster EDC. Primul Duster automat din istoria Dacia vine cu o transmisie cu dublu ambreiaj și cu un comportament de drum foarte bun. Am testat acest model până la cetatea Histria și prin Constanța. 
Schimbările aduse acestui model sunt cele sosite odată cu faceliftul. Noua Dacia Duster adoptă o parte frontală complet redesenată şi îşi afirmă stilul robust. Calandrul, cu un design inedit, include o nouă grilă a radiatorului şi blocuri optice redesenate, care integrează lumini de zi. Interiorul a fost şi el înnoit, beneficiind de o nouă planşă de bord şi de scaune reproiectate. A fost schimbat şi locul destinat comenzilor geamurilor electrice și avem parte de claxon cu acționare de pe volan.
Aici au loc 5 persoane, care beneficiază de suficient spațiu pentru cap și picioare. Portbagajul este destul de încăpător, iar bordul a căpătat noi spații de stocare foarte ingenioase. Astfel, pe lângă obișnuitul torpedou și spații pentru pahare de pe consola centrală, au mai fost create două locuri: unul în centrul bordului și celălalt deasupra torpedoului.
Pentru că vânzările de SUV-uri automate sunt în creștere în Europa, Dacia a adus noua transmisie EDC pe modelul Duster 4×2 echipat cu motorul diesel dCi 110 CP S&S. Aceasta este singura variantă disponibilă cu cutie automată și este testată de noi.
Efficient Dual Clutch (EDC) este o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj şi 6 trepte. Ea oferă confortul în utilizare al unei cutii automate asigurând totodată un consum şi un nivel al emisiilor de CO2 apropiat de cel al unei cutii manuale.
Sistemul asigură ajungerea la treapta cea mai înaltă posibilă pentru o viteză dată, ceea ce permite menținerea consumului și a emisiilor de CO2 la un nivel scăzut. În plus, cutia EDC asigură un confort și o reactivitate sporită. Versiunile echipate cu această cutie de viteze dispun și de sistemul de asistență la demarajul în rampă.
Cutia EDC are un răspuns foarte bun și net superior celei Easy R aflate în prezent în gama Dacia pe modelele mai mici. Duster în varianta EDC este și mult mai ușor de condus decât cel cu varianta de transmisie manuală. În testul nostru de peste 700 kilometri am avut un consum ce nu a trecut de 6 litri la 100 km. Evident, la acest lucru ne-a ajutat sistemul Stop & Start, dar și funcția Eco Mode.
Modelul dispune, în exclusivitate, de sistemul de asistență video la parcare. Imaginile captate de camera video dispusă în spatele mașinii sunt proiectate pe ecranul sistemului de navigație multimedia MediaNav, ușurând astfel sarcina șoferului în timpul manevrelor efectuate în marșarier. Mașina mai este echipată cu sistem de tracțiune integrală, Cruise Control, dar și ESP.
Dacia Duster EDC 4×2
0-100 km/h: 11,9 sec
Viteza maximă: 169 km/h
L/l/î:4.315/1.822/1.625
Masă proprie: 1.349 kg
Volum portbagaj: 475 litri
Cilindree (cmc): 1.461
Putere (CP): 109 la 4.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 260 la 1.750 rpm
Consum mediu: 6 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: automată, EDC, 6 trepte

Related posts