BMW X6 4.0d xDrive – sport și economie

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Aici la AutoReport.ro suntem încă fani diesel și, pentru a demonstra acest lucru, am testat noul BMW X6 de la Automobile Bavaria în versiunea 4.0d xDrive.


BMW X6 pare mai agresiv și mai mare. Grila BMW a radiatorului, mare şi single-frame, iese clar în evidenţă. Muchiile exterioare ale grilei apropiindu-se acum de faruri sub un unghi definit clar. La blocurile optice BMW Laserlight, cu faruri LED adaptive, un fascicul BMW Laserlight cu rază selectivă optimizează funcţia de fază lungă cu efect antiorbire, a cărei rază de acţiune creşte la aproximativ 500 de metri. BMW Laserlight poate fi identificat după elementele albastre, cu formă X, din interiorul farurilor duble caracteristice BMW. Liniile laterale ale noului X6 sunt definite de proporţiile BMW familiare, o linie de caracter trasată clară şi de linia dinamică a acoperişului. Noul BMW X6 a crescut cu 26 de milimetri în lungime la exterior faţă de modelul actual (a ajuns la 4.935 mm) şi cu 15 mm în lăţime (la 2.004 mm). A scăzut în înălţime cu 6 mm (la 1.696 mm). Ampatamentul automobilului a fost extins cu 42 mm, la 2.975 de milimetri. Automoblul este mai lat, mai lung şi mai scund, pentru proporţii dinamice accentuate, care sunt combinate formele sculptate ale caroseriei pentru o prezenţă deosebit de dinamică.
Sub capotă, BMW X6 4.0d, echipat cu motor diesel cu şase cilindri dispuşi în linie, cu turbocompresoare. Propulsorul dezvoltă 340 CP și este cuplat la o transmisie Steptronic cu opt trepte, în timp ce direcţia integrală inteligentă maximizează tracţiunea, agilitatea şi stabilitatea direcţională. Cea mai recentă generaţie a sistemului BMW xDrive repartizează cuplul, în mod variabil şi în funcţie de situaţie, între roţile faţă şi cele spate – acum cu şi mai mare precizie şi viteză. În situaţia în care tracţiunea integrală nu este necesară, cuplul poate fi orientat complet spre puntea spate pe o eficienţă mai bună. De asemenea, sistemul xDrive menţine o setare orientată spre puntea spate în situaţiile de condus foarte dinamice. La economie, dar și putere contribuie și un sistem de tip mild-hybrid, care asigură demaraje mai bune, dar și consumuri aproape ireale pentru o mașină de asemenea dimensiuni. Comportamentul dinamic al mașinii este unul dintre cele mai bune, uneori, la volanul acestei versiuni de X6 uiți că ești într-un SUV, mai ales că rezerva de putere a motorului este impresionantă.
Interiorul noului BMW X6 este orientat direct spre livrarea unei experienţe exclusive şi dinamice a condusului. Structurile clare conferă habitaclului o apariţie modernă şi sportivă. Designul cockpitului, completat cu aranjamentul şi designul nou ale elementelor de control, reprezintă o reinterpretare modernă a orientării către conducător pentru care BMW este renumită. Noul BMW X6 dispune standard de tapiţerie cu piele Vernasca.
Cei 5 pasageri care pot încăpea în X6 au la dispoziție suficient spațiu. Pentru vacanțe sau alte utilizări, mașina are un grad ridicat de variabilitate, datorită divizării în raport 40:20:40 a spătarului banchetei, care poate fi rabatat pentru creşterea capacităţii portbagajului de la 580 la 1.530 de litri.
BMW Live Cockpit Professional de la noul BMW X6 combină un nou concept de afişare şi operare cu conectivitatea imbatabilă. Acesta include un panou de instrumente de înaltă rezoluţie şi un display central, ambele cu ecran cu diagonala de 12,3 ţoli (31,24 cm). Noul BMW X6 este echipat cu Asistent Personal Inteligent BMW, un caracter digital inteligent care răspunde la mesajul „Hei, BMW!”. O caracteristică unică faţă de alţi asistenţi digitali este faptul că poate avea propriul nume dat de conducător. Apariţia Asistentului Personal Inteligent BMW asigură că mereu este un profesionist BMW veritabil la bord. Este capabil să explice tot felul de funcţii diferite, oferă informaţii actualizate şi asistă conducătorul. Gama de funcţii şi skill-uri disponibile va fi extinsă constant ca parte a actualizărilor regulate, care pot fi efectuate cu uşurinţă pe smartphone şi în automobil prin intermediul Remote Software Upgrade.
O selecţie vastă de sisteme de asistare a condusului – disponibile standard şi opţional – evidenţiază noul BMW X6 ca un Sports Activity Coupé foarte inovator. Proaspăt beneficiare ale unor funcţii noi, sistemele îşi îndeplinesc foarte eficient misiunea de îmbunătăţire a confortului şi a siguranţei. Specificaţia standard pentru noul BMW X6 include tempomat cu funcţie de frânare şi avertizare de coliziune şi pietoni cu funcţie de frânare în oraş, care avertizează şi conducătorul atunci când este detectat un biciclist. Sistemul de tempomat activ cu funcţie Stop & Go este disponibil ca opţiune. Driving Assistant Professional poate fi găsit şi el pe lista de opţionale pentru noul BMW X6. Acesta completează pachetul de tehnologii pentru îmbunătăţirea siguranţei şi a confortului şi include asistentul de control al direcţiei şi al benzii cu asistent pentru ambuteiaje şi asistentul de menţinere a benzii cu protecţie activă la coliziune din lateral. Asistentul de evitare cu schimbarea benzii este o altă componentă a Driving Assistant Professional, la fel cum sunt şi sistemele de avertizare la coliziune din spate, avertizare de drum cu prioritate şi avertizare de contrasens, avertizarea de trafic transversal, avertizarea de schimbare a benzii şi asistentul pentru oprire de urgenţă (Emergency Stop Assistant). Inovatorul asistent de marşarier, care ajută conducătorul când iese din spaţiile de parcare şi la executarea manevrelor în spaţii înguste, reprezintă un alt pas spre condusul autonom.


BMW X6 4.0d Xdrive (MHEV)
Viteza maximă: 245 km/h
Acceleratie 0-100 km/h s: 5,5
L/l/î: 4.935/2.004/1.696
Masă proprie: 2.215 kg
Portbagaj: 580 litri
Cilindree (cmc): 2.993
Putere (CP): 340 la 4.400 rpm
Cuplu maxim (Nm): 700 la 2.000 rpm
Consum mediu: 6,5 l/100 km
Cutie viteze: automată, 8 trepte

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts