BMW M4 Coupe – Super Sport

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Orice test cu ceva de la divizia M este sărbătoare. Testul cu BMW M4 sosit de la Automobile Bavaria a fost pentru AutoReport.ro un eveniment special.
BMW M4 este prezent deja de mult timp pe piață. Modelul a primit diverse versiuni speciale, iar 2019 i-a adus câteva modificări foarte subtile și noi opțiuni de personalizare o dată cu reîmprospătarea gamei ce ține de seria 4. În partea spate, stopurile de culoare închisă sunt concepute să accentueze şi spatele BMW M4 Coupé şi BMW M4 Cabriolet.
MW M4 Coupé înseamnă prezentarea de către BMW M GmbH a unei noi interpretări a automobilelor sport de înaltă performanţă – şi transferul filosofiei BMW M spre cea de-a cincea generaţie M3. Astfel gama sportivelor bavareze a rămas la acea lansare cu M4 Coupe și Cabrio, dar și cu M3 sedan.
Sub capotă avem un propulsor dezvoltat special pentru noile BMW M3 Sedan şi BMW M4 Coupé. Motorul de turaţie înaltă, cu şase cilindri dispuşi în linie şi tehnologie M TwinPower Turbo, produce o putere maximă de 431 CP. Cuplul maxim de 550 Nm este disponibil pe o plajă largă de turaţii şi depăşeşte performanţele precedentului BMW M3 cu aproximativ 40%. În plus, motorul a înregistrat o reducere a consumului de combustibil şi a emisiilor cu aproape 25%. BMW M4 Coupé realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 4,1 secunde folosindu-se de transmisia opţională M cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte.
Pentru a maximiza calităţile dinamice şi pentru a asigura o eficienţă excelentă s-a reuşit o reducere a masei cu aproape 80 de kilograme în comparaţie cu modelul anterior cu aceeaşi echipare.
Unul din obiectivele principale în dezvoltarea BMW M4 Coupé a fost asigurarea faptului că noile automobile oferă calităţi impresionate pe circuit. Prin urmare, prezenţa sistemului de răcire în specificaţie de curse face ca temperatura optimă pentru motor, turbocompresoare şi transmisie este menţinută în orice moment.
Pe şosea, BMW M4 Coupé are o poziţie joasă, este lat și bine echilibrate, ceea ce evidenţiază accentul pus pe dinamică în dezvoltarea emoţională a designului M. Prizele largi de aer din faţă, componentele vizibile din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) şi difuzorul spate sunt departe de a fi doar simple figuri de stil ale designului; toate au şi rol funcţional în ceea ce priveşte aerodinamica, răcirea şi reducerea masei.
A treia generaţie a transmisiei M cu dublu ambreiaj i-a făcut pe inginerii M să stabilească încă o dată standardele în privinţa puterii şi performanțelor pe circuit, fără a face vreun compromis în utilizarea cotidiană. Disponibilă opțional, transmisia M cu dublu ambreiaj, cu Drivelogic, ajută noul motor turbo de înaltă turaţie să livreze performanţe impresionate. Pe lângă schimbarea automată a vitezelor, transmisia permite – în modul manual – schimbări ultrarapide fără întreruperi ale fluxului de putere.
Funcţia integrată Launch Control asigură performanţe optime de demaraj, astfel că se obţin date ale acceleraţiei care nu ar fi posibile cu o cutie de viteze manuală.
Printre componentele de performanță ale lui BMW M4 Coupé se numără axele tubulare de transmisie ale diferenţialului spate şi diferenţialului M activ, care utilizează un diferenţial multidisc cu patinare limitată controlată electronic pentru optimizarea aderenței şi a stabilităţii direcţionale. Diferenţialul multidisc cu patinare limitată acţionează foarte rapid şi cu precizie deosebită. Unitatea de control este conectată cu sistemul DSC (Dynamic Stability Control / controlul dinamic al stabilităţii) şi ţine cont de parametrii precum poziţia pedalei de accelerație, turație şi rata de giraţie a automobilului. Fiecare situaţie de condus este analizată cu precizie şi o pierdere iminentă a tracţiunii este identificată din fază incipientă. Gradul de blocare – care poate varia între 0 şi 100% – este ajutat în funcţie de necesităţi într-o fracţiune de secundă, ceea ce permite evitarea patinării pe suprafeţe alunecoase, în cazul în care există o diferenţă mare între coeficienţii de frecare ai roţilor spate, în virajele strânse şi la schimbările bruşte de direcţie. Optimizarea tracţiunii în această manieră oferă o stabilitate deosebită în condiţii dificile şi permite accelerări foarte dinamice la ieşirea din viraje.
Modul M Dynamic – o subfuncţie a sistemului Dynamic Stability Control (DSC / controlul dinamic al stabilităţii) – asigură un comportament dinamic pentru un condus sportiv.
BMW M4 Coupé oferă standard trei programe de reglaj, care pot fi selectate prin apăsarea unui buton. Modurile COMFORT, SPORT şi SPORT+ permit adaptarea nivelului de conducere în funcție de situaţia de moment şi de preferinţele conducătorului.
Ţinând cont de calităţile dinamice superioare BMW M4 Coupé dispune standard de frâne BMW M care oferă decelerare remarcabilă şi o rezistenţă ridicată la solicitări intense.
BMW M4 Coupe face toate aceste lucruri, oferind șoferului un cockpit de vis cu materiale de calitate superioară, dar și cu o ergonomie exemplară. Scaunele șoferului și a pasagerului sunt de tip sport și oferă o susținere laterală excelentă, chiar și la manevrele de pe circuit. Cu toate acestea să nu ne întrebați detalii neimportante la o mașină sport precum locurile de pe bancheta.

BMW M4 Coupe
0-100 km/h: 4,1 sec
Viteza maximă: 250 km/h
L/l/î: 4.671/1.887/1.383
Masă proprie: 1.535 kg
Cilindree (cmc): 2.979
Putere (CP): 431 la 5.500 rpm
Cuplu maxim (Nm): 550 la 1.850 rpm
Consum mediu: 10 l/100 km
Cutie de viteze: automată, 7 trepte

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts