BMW dezvoltă noi baterii, care vor genera o autonomie cu 30% mai mare

Da mai departe!

Startul producției viitorului model electric al BMW, botezat generic Neue Klasse, va aduce pe automobile o nouă generație de baterii, a șasea, care va oferi capacități mai mari de stocare și viteze crescute de încărcare.

Centrul de Excelență al Bateriilor, unitate care aparține de BMW Group, este locul în care sunt create în prezent noile baterii ce vor echipa automobilul electric Neue Klasse, care va fi produs în uzina din Debrecen, care se află în plin proces de construcție. Potrivit datelor publicate de constructorul german de automobile, a șasea generație de celule pentru bateriile destinate automobilelor electrice va oferi cu 30% mai multă autonomie și, în același timp, va permite încărcarea cu o viteză mai mare cu 30%.

După cum explică BMW, noile celule dezvoltate vor folosi cobalt, litiu și nichel care includ un procent de material secundar, materii prime care nu sunt proaspăt extrase, dar care sunt deja în circuit și sunt obținute prin reciclare.

Prima uzină de astfel de baterii va fi construită în Debrecen, lângă fabrica de automobile, compania anunțând deja noua investiție din Ungaria, aflată la câțiva kilometri de România. Aici celulele rotunde de baterii de ultimă generație vor fi asamblate într-o carcasă a bateriei, un cadru metalic, care ulterior va fi integrat în partea de jos a mașinii. Startul producției pentru bateriile de înaltă tensiune de a șasea generație este programat pentru 2025, simultan cu producția de automobile.

Performanțele noilor celule de baterii vor fi asigurate și de forma pe care acestea o vor avea, una care va permite o densitate mai mare a energiei, astfel că într-un volum similar, bateriilor vor putea avea mai multe celule. În același timp, noile celule vor avea și un cost mai mic, cu aproximativ 50%, ceea ce va conduce într-un timp scurt la reducerea prețului bateriilor și, implicit, a autombilului, dat fiind faptul că bateria reprezintă până la 40% din prețul unui vehicul electric. În același timp, BMW Group se concentrează și pe menținerea amprentei de carbon și a consumului de resurse pentru producție cât mai scăzute posibil, începând din lanțul de aprovizionare. Constructorul bavarez s-a angajat să utilizeze numai energie verde din energii regenerabile pentru producția celulelor de baterii și să-și reducă amprenta de carbon a producției de celule de baterii cu până la 60%.

Related posts