Bentley inaugureaza noul Centru de Excelență pentru Finisarea Vehiculelor la Crewe

Da mai departe!

Bentley Motors a certificat pentru livrare primul exemplar verificat în noul Centru de Excelență pentru finisarea vehiculelor de la fabrica companiei din Crewe. Peter Bosch, membru pentru producție al Consiliului de administrație, a condus prima mașină verificată în noul Centru – un Bentayga V8 – ca parte a unei ceremonii de inaugurare.

În urma procesului de producție meticulos, care combină meșteșugurile tradiționale și tehnologia de ultimă generație, fiecare Bentley va fi acum finisat în noua unitate de către o echipă de artizani atent selecționați. Livrarea către clienții Bentley din întreaga lume poate avea loc doar după îndeplinirea standardelor extrem de riguroase.

Angajator de top recunoscut, Bentley a oferit programe de perfecționare fiecărui angajat – dincolo de programul exhaustiv de dezvoltare prin care trece fiecare membru al echipei de producție. În funcție de model, angajații parcurg o listă de verificare de la 500 la 650 de puncte, proces care durează mai mult de două ore. Până la 20 de mașini săptămânal sunt supuse unui audit de calitate și mai cuprinzător pentru a îmbunătăți continuu standardele de calitate. Rezultatul acestei pasiuni extraordinare pentru calitate este faptul că peste 80% din toate Bentley-urile construite sunt încă utilizate. O prezentare a modelelor Bentley de patrimoniu în noua secție servește ca memento privind tradiția pe care Bentley o onorează atunci când livrează o mașină unui client.

Noua secție se află în fostele ateliere Mulliner, unde timp de decenii au fost create cele mai secrete Bentley personalizate. Mai târziu, clădirea a fost transformată într-o linie de producție dedicată legendarei Mulsanne, ea însăși un model de calitate și excelență. Reimaginate astăzi drept Centru de excelență pentru finisarea vehiculelor, facilitățile moderne digitalizate optimizează procesele – permițând Bentley să răspundă cererii globale fără precedent pentru gama sa de produse și pregătind marca pentru evoluțiile tehnologice viitoare.

Comentând cu privire la deschiderea noii secții, Peter Bosch, membru pentru producție al Consiliului de Administrație al Bentley Motors, a declarat:

„Fiecare model Bentley a fost întotdeauna finisat manual și verificat la cele mai înalte standarde. Noul centru de excelență pentru finisarea vehiculelor duce standardele noastre minuțioase și mai departe. Colegii noștri poartă mănuși albe pentru a se asigura că mașinile noastre construite manual părăsesc fabrica fără niciun fel de urme. Abilitatea și pasiunea lor sunt susținute de inovații digitale și inteligență artificială, pentru a ne asigura că mașinile noastre actuale și viitoare vor continua să îndeplinească așteptările ridicate ale clienților noștri.

„Investiția în această secție este ultimul pas în transformarea site-ului nostru pe măsură ce construim Bentley pentru viitor, reinventându-ne fabrica pentru a ne pregăti pentru următoarea etapă a creșterii noastre. Campusul nostru colaborativ modern – în calitate de site neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon inovator și cu impact redus asupra mediului, joacă un rol cheie în contribuția la îndeplinirea ambițiilor noastre Beyond100”.

Strategia revoluționară Beyond100 a Bentley va face ca operațiunile fabricii Crewe (deja neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon) să devină „carbon pozitive” până în 2030. Fabrica Bentley fost prima fabrică auto din Marea Britanie care a atins atât standardul de mediu ISO 14001, cât și standardul de management al energiei ISO 50001. Bentley a fost, de asemenea, primul producător de automobile din Marea Britanie care a primit triplul premiu Carbon Trust Standard pentru reducerea emisiilor de carbon, apă și deșeuri, fabrica devenind, în 2018, complet neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Related posts