DS N°8 este un model de aero-eficiență care se traduce într-o viziune progresivă a marilor carosieri francezi, în linia conceptului DS AERO SPORT LOUNGE care l-a inspirat. Modelul este un SUV coupe cu un design asertiv, DS N°8 se mândrește cu o identitate fermă care combină carisma, îndrăzneala, fluiditatea și eficiența.
Autor: auto
Plafonarea RCA se va încheia în 30 iunie
Măsura plafonării tarifelor pentru polițele de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) va înceta la sfârșitul acestei luni, pe 30 iunie. Decizia a fost luată de Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Decizia a fost luată după ce polițele RCA au avut prețul plafonat din 11 aprilie 2023.
Programul Rabla este suspendat
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) suspendă toate programele de finanțare în desfășurare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată pentru joi, la ora 10:00, până la formarea noului guvern, a anunțat instituția.
Smart ar vrea să revitalizeze marca Roadster, deși recunoaște că nu știe dacă există cerere.
Marca care a debutat din joint venture-ul Swatch și Mercedes a ajuns acum la Geely, acolo unde cunoaște o a doua viață. Parte a strategiei este crearea de noi modele, dar și revitalizarea celor vechi, este cazul și modelului Roadster Deși Smart este interesată, recunoaște că cererea pentru un Roadster electric rămâne incertă.
1.5 milioane USD: O mașină de lux Hongqi la mâna a doua stabilește un nou record de export chinezesc
Un vehicul rulat Hongqi Golden Sunflower Guoli Lanting Yayun a fost exportat din Erdos, China, pentru o sumă uluitoare de 1.5 milioane USD, stabilind un nou record pentru cel mai mare preț de export al unei singure unități pentru o mașină de lux chinezească. Vehiculul, cu un preț de vânzare intern de 11 milioane de yuani (1.5 milioane USD), a fost expediat în Emiratele Arabe Unite.
IM Motors a lansat oficial noul IM LS7 cu sistem de virare pe toate cele 4 roti
IM Motors a lansat oficial versiunea actualizată a modelului IM LS7, la un preț promoțional limitat de 329.900 de yuani (46.000 USD). Livrările pentru noul model au început imediat după lansare.
Sedanul Roewe M7 DMH, Creat de Fostul Șef de Design de la Rolls-Royce, Dezvăluit în Imagini Oficiale
Pe 16 iunie, brandul Roewe al SAIC a lansat imaginile oficiale ale sedanului său plug-in hibrid M7 DMH, care este versiunea de serie a mașinii concept „Pearl” ce a apărut la Salonul Auto de la Shanghai 2025, în aprilie. Se așteaptă ca mașina să fie lansată în a doua jumătate a acestui an. Masina a fost creata de Josef Kabaň, fostul designer sef de la Rolls Royce.
Nissan a prezentat noul Leaf
Nissan a prezentat de curând noua versiune a electricei **Leaf**. Modelul vine cu **update de design**, dar și de **platformă tehnică**. Nissan nu a anunțat încă prețul pentru **Leaf 2026**.
Ferrari amână al doilea model electric din cauza cererii slabe
Producătorul auto italian Ferrari va amâna cel puțin până în 2028 planurile pentru al doilea vehicul complet electric (EV), prevăzute inițial în 2026, din cauza cererii reduse pentru modele EV de lux de înaltă performanță, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Audi va produce mașini pe benzină Încă 10 Ani
Cei de la Audi au schimbat abordarea. Nu vor mai miza doar pe electric, vor avea motare pe combustie. Modelele de înaltă performanță RS vor păstra, de asemenea, motoarele cu ardere internă.