Așa cum a anunțat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a pus în consultare publică Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025 pe site-ul instituției. Conform acestuia, valoarea ecotichetului Rabla Plus s-a recalculat.
Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla 2025 include modificările aduse prin Ordonanța de Urgență nr. 41/2025, care stabilește noi măsuri pentru investițiile finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din fonduri publice naționale.
Cea mai importantă modificare vizează valoarea ecotichetelor. Astfel, conform Ministerului Mediului pentru autovehiculele electrice sau cu pilă de combustie pe bază de hidrogen aceasta va fi de 18.500 de lei (cca 3.650 de euro).
Pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice suma acordată de stat va fi de 15.000 lei (cca 2.970 de euro). în timp ce pentru un autovehicul nou hibrid cei înscriși în program vor primi 12.000 lei (cca 2.400 de euro)
Sprijinul acordat de stat persoanelor fizice care doresc să-și cumpere mașini cu motor termic (inclusiv GPL/GNC) sau motociclete va fi de 10.000 de lei (cca/ 1.980 euro).
Valorile în euro au fost calculate la cursul BNR din 22 august 2025: 1 euro = 5,0545 lei
„Am înțeles că Rabla nu este doar despre schimbarea unei mașini vechi, ci rămâne un instrument important prin care cetățenii fac pași siguri către un aer mai curat. Ecotichetul pentru electrice a fost ajustat, dar această decizie permite ca, în condițiile bugetare actuale, să putem oferi unui număr cât mai mare de români șansa de a beneficia și în acest an de de sprijin. În paralel, încercăm să construim un cadru de finanțare mai stabil și durabil pe viitor prin acoperirea acestui program prin Fondul Social pentru Climă. Obiectivul rămâne același: mai puțină poluare și o tranziție treptată spre mobilitate curată în România” a declarat Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Un alt detaliu important din Ghidul de Finanțare al Rabla 2025 este cel rezervat eligibilității cheltuielilor.
Astfel, conform documentului în cazul autoturismelor, autoutilitarelor uşoare sau autospecialelor/autospecializatelor uşoare și motocicletelor, care au sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau hibrid sunt eligibile vehiculele „a căror valoare de achiziţie nu depăşeşte suma de 60.000 euro, cu TVA inclus; generează maximum 145 g CO2/km în sistem WLTP; generează maximum 120 g CO2/km în sistem WMTC, pentru motocicletă”.
Totodată, în cazul autoturismelor, autoutilitarelor uşoare sau autospecialelor/autospecializatelor uşoare, cvadriciclurilor și motocicletelor electrice, plug-in hibrid sau cu hidrogen sunt eligibile vehiculele „a căror valoare de achiziţie nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclus; generează mai puţin de 80 g CO2/km în sistem WLTP pentru autovehicul nou plug-in hibrid”.
Realizatorii Ghidului notează și că „AFM nu finanţează achiziţionarea autovehiculelor alimentate cu combustibil motorină”.
În cei 20 de ani de la debutul programelor tip Rabla (2005), au fost casate, conform AFM, 1.010.456 de vehicule vechi și au fost finanțate parțial 660.486 de vehicule noi. Suma totală investită de stat între 2005 și 2024 a fost de 6,46 miliarde de lei