Smart lansează SUV-ul electric #5, marca a devenit mai mult una chinezească

Da mai departe!

Brandul electric Smart, care în prezent există în virtutea parteneriatului dintre Mercedes și Geely, a intrat cu curaj în segmentul D-SUV cu cel mai nou model al său, #5, lăsând în urmă ideea de city-car cu care a fost lansat în urmă cu 30 de ani.

Smart #5 este cel mai nou model al mărcii dar și cel mai nou SUV electric din Europa și din lume, odată cu lansarea în premieră a acestuia, în Australia. Mașina are dimensiuni specifice unui segment total neobișnuit pentru marca Smart: 4,70 metri lungime, mai mult decât SUV-ul Mercedes GLB, respectic 1,92 metri lățime și ampatament de 2,90 metri.

Nici performanțele anunțate nu sunt specifice unui city-car, ci mai degrabă unui super-car. Cu cea mai mică motorizare la 335 CP și cea mai mare la 638 CP, Smart #5 se anunță deja o mașină impresionantă, oferind atât opțiuni cu tracțiune spate, cât și AWD, cu două motoare. Opțiunile de baterii anunțate includ atât o versiune LFP, mai accesibilă, pentru versiunile de intrare, cât și NMC, pentru versiunile de top.

Noul Smart are o arhitectură pe 800 de volți, ceea ce îi asigură viteze mari de încărcare, cu 15 minute pentru încărcarea completă, chiar și pentru bateria de 100 kWh, care oferă 700 km autonomie.

Designul noului Smart ar putea fi cel mai controversat detaliu, deși compania spune că a fost creat de Mercedes Benz. Caroseria încearcă să ofere spiritul de aventură al unui off-roader, cu confortul unui SUV modern, după cum explică reprezentanții companiei. Mașina este considerată în același timp „cel mai inteligent Smart de până acum”, bazându-se pe cip-ul AMD V2000 care controlează întregul sistem de operare și de asistență.

Interiorul încearcă să ridice experiența călătoriei la parametri cu care ne-a obișnuit Mercedes, cu tapițerie de piele, sistem de sunet de înaltă fidelitate, accesorii și nenumărate spații de depozitare. Dar cel care îți atrage atenția de la bun început este ecranul uriaș, care se întinde pe tot bordul, format din trei ecrane, unul de 10,3 inchi și celelalte două de 13 inchi.

Acestora li se adaugă și head-up display-ul de 25,6 inci.

 „#5 este un proiect foarte special pentru noi. Reprezintă o nouă eră în angajamentul Smart față de designul premium, depășind limitele și păstrând o minte deschisă. Rămânem fideli filozofiei noastre de design „Love, Pure and Unexpected” – ridicând semnificația „Pure” pentru un design onest de SUV de mărime medie”, a explicat Kai Sieber, Mercedes-Benz Design, Head of smart Design.

Smart #5 va debuta public pe 30 august în cadrul Salonului Auto din Chengdu, China fiind prima piață pe care va fi disponibil acest model. Ulterior, el va fi lansat și în Europa, însă nu a fost anunțat calendarul lansării.

Mașinile Smart sunt produse de un joint-venture Mercedes-Geely, care presupune producția în China a mașinilor, în facilitățile companiei chineze, pe platformele dezvoltate de aceștia.

Related posts