De când am văzut noul VW Tiguan, am observat că s-a scuturat definitiv de imaginea de mini-Touareg. Modelul de test, ne-a demonstrat că, acum, SUV-ul mai mic al mărcii germane a devenit un concept de sine stătător, de mașină care are veleități proprii și care este foarte utilă.
Deși aveam un SUV, ne-am gândit că acest fel de mașini își vor petrece 90% din durata de viață pe asfalt, iar pentru noi este important să vedem cum ar utiliza o familie o astfel de mașină. Astfel, am ales traseul București-Constanța pentru niște drumuri în traficul urban și pe autostradă.
Designul noului Tiguan ne surprinde, Volkswagen nu mai este producătorul cu design conservator și noile tehnologii în materie de iluminare fac din această mașină una spectaculoasă. Avem acum pe Tiguan faruri adaptive cărora nu le scapă nimic, dar și blocuri optice spate care arată foarte bine. Designul vine tot cu linii drepte, dar parcă acum este mai bogat și creează o siluetă mai masivă.
Sub capotă, SUV-ul avea clasicul 2.0 TDI în varianta de 150 CP. Credem că acesta va fi preferatul pieței din România, dar nu în varianta aceasta, DSG ci în cea manuală. Noi, totuși, am avut parte de o transmisie automată cu dublu ambreiaj, care se achită foarte bine de sarcini, scimbând lin și oferind prompt puterea disponibilă atunci când este nevoie de ea. Pe mașina de test se puteau selecta mai multe moduri de rulare: de la Eco, la Sport, la Normal, la Comfort și la Individual. Fiecare modifică ușor răspunsul accelerației și fermitatea suspensiei. Am fost încântați să descoperim o mașină care stă bine pe drum, absoarbe foarte bine denivelările cu ajutorul suspensiei, dar și care nu se încurcă atunci când vine vorba de un drum mai accidentat.
În interior întâlnim un design interesant și materiale mult mai bune decât la generația precedentă, dar cele mai spectaculoase schimbări sunt cele legate de instrumentarul de bord. Tiguan a primit și el displayul LCD de pe Passat, astfel instrumentele de bord sunt afișate în totalitate electronic și arată acum toate informațiile importante despre mașină. Pe consola centrală este un ecran tactil de 8 inch, care este folosit pentru funcții precum camera de marșarier și navigație.
În interior au loc 5 persoane cu tot cu bagajele aferente. Spațiul interior ca și portbagajul au crescut, iar Tiguan este mai confortabil și mai bine atifonat decât multe mașini din clasa sa.
Tiguan nu este un offroader veritabil, desigur că drumurile neasfaltate nu îi ridică nicio problemă, dar de îndată ce lucrurile se complică, vă recomandăm să faceți cale întoarsă sau să alegeți un Amarok.
La nivelul siguranță, mașină stă destul de bine cu sisteme avansate precum Lane Assist, cruise control adaptiv sau asistența unghiului mort. Pentru cei mai neîndemânatici cu parcarea, Tiguan are disponibil și un sistem de parcare automată, dar care poate parca, gara sau chiar opri oblic mașina (la parcările în formă de spic).
Tiguan este acum mai mare și mai confortabil. Mai adăugăm un consum mic de combustibil și un comportament ireproșabil pe asfalt și avem o mașină pe care o recomadăm atât în vacanțe cât și la utilizarea de zi cu zi.
VW Tiguan 2.0 Tdi DSG
– 0-100 km/h: 9,3 secunde
– Viteza maximă: 201 km/h
– L/l/î: 4.486/1.839/1.643
– Masă proprie: 1.673 kg
– Volum portbagaj (l): 615
– Cilindree (cmc): 1.968
– Putere (CP): 150 la 3.500 rpm
– Cuplu maxim (Nm): 340 la 1.750 rpm
– Consum mediu: 6 l/100 km (mixt)
– Cutie de viteze: Automată, 7 trepte