Tesla scade accelerat și în Q2 2025

Producătorul american de automobile electrice Tesla a raportat, miercuri, o scădere peste aşteptări a vânzărilor sale în trimestrul al doilea, într-un context marcat de intensificarea concurenţei şi a criticilor faţă de colaborarea dintre directorul general Elon Musk şi administraţia Donald Trump, transmite Reuters.

Tesla lansează discret serviciul său de robotaxiuri, mult-aşteptat, în Austin, Texas

Tesla a început duminică testarea publică a unei versiuni limitate a serviciului său de robotaxiuri, o etapă importantă în promisiunea de lungă durată a lui Elon Musk privind viitorul autonom al companiei. În Austin, Texas, aproximativ o duzină de vehicule Tesla Model Y vor oferi curse plătite în regim de autopilot, fără şofer la volan, dar cu un supraveghetor de siguranţă prezent pe locul din dreapta-faţă, transmite Reuters.

EuroNCAP ceartă Tesla din cauza Autopilot: Ar putea să o facă mai bine. Induce în eroare consumatorii

Organizația EuroNCAP, specializată în testele de siguranță ale vehiculelor vândute pe piața europeană, a analizat scorurile obținute la capitolul siguranță activă (asistență la condus) de unele dintre cele mai importante modele electrice, care, teoretic, sunt echipate și cu cele mai avansate sisteme de siguranță. Rezultatele arată diferențe surprinzătoare între automobilele analizate, cu cel mai slab scor obținut de Tesla.