De la tutela americană la banii grupului chinez Geely, constructorul din Göteborg a trăit o renaștere tehnică și de design, însă rămâne blocat într-o nișă de volum. Valul de tranziție forțată către electrificare a readus veteranul Håkan Samuelsson la timonă, după demisia surprinzătoare a lui Jim Rowan.
Când Ford Motor Company vindea Volvo Cars către grupul chinez Zhejiang Geely Holding în 2010 pentru 1,8 miliarde de dolari (după ce plătise 6,5 miliarde în 1999), mulți analiști au văzut tranzacția fie ca pe un sfârșit al independenței scandinave, fie ca pe o oportunitate rară de finanțare nelimitată.
În ultimul deceniu, Volvo a navigat prin transformări majore de identitate, a operat trecerea la motoare exclusiv în 4 cilindri, a inventat platformele modulare SPA și CMA și a anunțat ținte ambițioase de electrificare completă. Cu toate acestea, dincolo de cifrele record de profitabilitate sau de imaginea de marcă premium distinctă, Volvo nu a reușit să atingă niciodată statutul de mare jucător de volum global capabil să concureze cot la cot cu „triada germană” (BMW, Mercedes-Benz, Audi).
Instabilitate la vârf: Ce s-a întâmplat cu poziția de CEO în ultimii 10 ani?
Deși între 2012 și 2022 Volvo Cars a beneficiat de una dintre cele mai stabile și respectate conduceri din industrie sub mandatul suedezului Håkan Samuelsson, ultimii ani au readus turbulențe la nivel de leadership:
- Håkan Samuelsson (2012 – 2022): Părintele renașterii moderne a mărcii. El a coordonat lansarea noii generații XC90, separarea mărcii Polestar, deschiderea uzinei din SUA și listarea companiei la bursa din Stockholm (IPO) în 2021.
- Jim Rowan (martie 2022 – martie 2025): Venit din afara industriei auto clasice (fost CEO la Dyson și executiv la BlackBerry), Rowan a fost numit pentru a transforma Volvo într-o companie de „software și mobilitate electrică pură”. Mandatul său de doar trei ani a fost marcat de amânări software (notoriul caz EX90), dificultăți pe bursa de valori și, în final, o demisie abruptă dictată de acționarul majoritar Geely.
- Revenirea lui Håkan Samuelsson (din aprilie 2025): Într-o mișcare rară, consiliul de administrație condus de Eric Li (Li Shufu) l-a readus pe veteranul Samuelsson la conducere pentru un mandat interimar de doi ani, având misiunea de a stabiliza compania, de a tempera tranziția rigidă către EV și de a naviga presiunile geopolitice și noile taxe vamale globale.
În esență, după un deceniu de stabilitate, Volvo a experimentat un eșec de tranziție managerială cu un lider tech (Rowan), fiind nevoită să se întoarcă la vechea gardă industrială pentru a repara cursul strategic.
De ce nu a reușit Volvo să găsească succesul de volum mare după era Ford?
Deși Geely a asigurat capitalul de care Ford a refuzat să mai dispună în timpul crizei din 2008, Volvo s-a lovit de câteva limitări structurale care au împiedicat o explozie veritabilă a vânzărilor globale (brandul plutind în jurul pragului de 700.000 – 760.000 de mașini anual, la distanță uriașă de cele peste 2 milioane de unități livrate anual de rivalii germani).
1. Gama de modele mult prea îngustă
Sub tutela Ford, Volvo împărțea platforme cu modelele de volum (Focus, Mondeo), dar avea o identitate diluată. Sub Geely, Volvo și-a curățat portofoliul, însă l-a restrâns drastic: praktic, vânzările s-au bazat aproape exclusiv pe familia de SUV-uri — în special bestsellerul XC60 și compactul XC40. Segmentul berlinelor și break-urilor tradiționale (S60/V60, S90/V90) a intrat într-un con de umbră la nivel mondial, lăsând marca dependentă de o mână de modele.
2. Renunțarea prematură la motoarele mari și la diesel
Decizia timpurie a conducerii de a limita întreaga gamă termică exclusiv la motoare de 2,0 litri în patru cilindri și, ulterior, de a opri definitiv motoarele diesel a costat scump compania în piețe-cheie precum Europa Centrală și de Est sau Germania, unde flotele corporative și clienții tradiționali de SUV-uri mari căutau rafinamentul propulsoarelor cu 6 cilindri sau eficiența diesel pe distanțe lungi.
3. Pariul radical pe electrificare 100% și problemele de software
Volvo a fost printre primele mărci occidentale care au promis renunțarea totală la motoarele termice până în 2030. Însă când piața globală a vehiculelor electrice a decelerat, marca s-a trezit vulnerabilă:
- Lansarea navei-amiral EX90 a fost întârziată mai bine de un an din cauza problemelor complexe de arhitectură software (LiDAR și procesare centralizată).
- Noul model de volum accesibil EX30, deși popular, a fost lovit de probleme de soft la debut și de tarifele vamale mari impuse mașinilor produse în China de către SUA și Uniunea Europeană.
- În final, compania a fost nevoită să facă un pas înapoi și să revină la hibride și motoare termice actualizate (faceliftul recent pentru XC90 și prelungirea vieții lui XC60).
4. Canibalizarea internă în cadrul imperiului Geely
Spre deosebire de grupul Volkswagen unde ierarhia e bine trasată, Geely a creat o rețea de sub-branduri care se suprapun direct peste clientela Volvo: Polestar (desprins chiar din divizia de performanță Volvo), Zeekr (care folosește aceleași platforme SEA, dar cu tehnologie și baterii mai avansate la prețuri mai mici) și Lynk & Co. În loc să concentreze toate resursele de volum pe emblema Volvo, Geely a dispersat inovația și bugetele de marketing pe mai multe fronturi.
5. Capcana prețului de lux fără recunoașterea statusului absolut
Volvo a încercat să practice politici de prețuri identice cu BMW, Mercedes-Benz sau Porsche, fără însă a avea aceeași rezonanță în piețe enorme precum China sau SUA, unde clienții tradiționali de mașini scumpe preferă prestigiul german. Volvo a rămas astfel alegerea „intelectuală” sau a celor care prioritizează strict siguranța pasivă — o nișă respectabilă, dar insuficientă pentru a genera volume de milioane de unități.
Concluzie
Volvo a evitat falimentul prin preluarea de către Geely, devenind o companie profitabilă și un etalon de design scandinav modern. Însă trecerea forțată la mașini exclusiv electrice, instabilitatea recentă de la nivelul conducerii și suprapunerea cu brandurile chinezești din cadrul aceluiași grup au împiedicat marca să treacă la nivelul următor. Revenirea lui Håkan Samuelsson reprezintă o tentativă clară de recalibrare: realism comercial, salvarea motorizărilor hibride și stabilizarea unei companii care a vrut să alerge spre viitor mai repede decât era pregătită piața.
