Constructorii europeni de automobile au cerut joi Uniunii Europene să evite un război comercial cu SUA, cu patru zile înainte de investirea lui Donald Trump, informează AFP.
Un război comercial ar putea ‘provoca suferințe considerabile sectorului’, a subliniat directorul general de la Mercedes-Benz, Ola Kallenius, care este și noul președinte al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), cu prilejul Salonului auto de la Bruxelles.
Donald Trump, care va fi investit luni, 20 ianuarie, în postul de președinte al SUA, a amenințat în repetate rânduri că va majora semnificativ tarifele vamale pentru produsele europene.
‘Au fost unele declarații însă noua administrație americană își va prelua atribuțiile săptămâna următoare’, a declarat Ola Kallenius.
Într-o scrisoare trimisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ACEA a îndemnat UE să ‘încerce să evite un potențial conflict comercial’. ‘Cu cât piețele sunt mai libere și mai deschise, cu atât mai bine este pentru industria auto europeană’, a subliniat Kallenius în fața jurnaliștilor, menționând SUA și China.
Pentru constructorul german Mercedes, piața europeană a reprezentat aproximativ 15% din vânzările de automobile la nivel mondial în 2024.
Tot joi, ACEA a cerut, din nou, Uniunii Europene să dea dovadă de ‘flexibilitate’ în politica sa de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Constructorii europeni se opun eventualelor amenzi care ar putea să le fie aplicate în UE în cazul în care nu vor respecta obiectivele de reducere a emisiilor în 2025.
Aflată într-o perioadă dificilă, industria auto europeană are probleme în a-și vinde automobilele electrice și cere măsuri de asistență, mai degrabă decât sancțiuni financiare.
Într-un interviu pentru AFP, directorul general de la ACEA, Sigrid de Vries a vorbit despre un risc ‘existențial’ pentru industrie, în condițiile în care mai mulți constructori au anunțat disponibilizări de personal în Europa. ‘Piața automobilelor electrice nu se dezvoltă așa cum ar trebui. UE nu se poate mulțumi să aibă obiective pe hârtie și să fie foarte rigidă. Trebuie să ne adaptăm la condițiile din lumea reală’, a pledat Sigrid de Vries.