Grupul auto Stellantis a revenit asupra deciziei de a concedia aproximativ 1.100 de angajaţi de la o fabrică de Jeep din Ohio, la mai puţin de trei săptămâni după demisia bruscă a directorului general Carlos Tavares, transmite Reuters.
Constructorul auto franco-italian a decis să nu implementeze concedieri pe termen nedeterminat începând cu 5 ianuarie, aşa cum fusese anunţat anterior, în urma unei reduceri a schimburilor la uzină.
În schimb, compania va extinde notificările de ajustare şi recalificare a forţei de muncă, a declarat un purtător de cuvânt într-un comunicat transmis prin e-mail.
Angajaţii urmează să revină la muncă conform programului stabilit după Anul Nou, a precizat purtătorul de cuvânt.
Demisia lui Tavares a fost determinată de stabilirea unor ţinte considerate nerealiste sau distructive de unii membri ai consiliului de administraţie, potrivit unor surse citate de Reuters. Aceasta a marcat o schimbare semnificativă pentru al patrulea mare constructor auto din lume, care deţine mărci precum Jeep, Ram, Fiat şi Peugeot.
Luna trecută, Stellantis anunţase planuri de a concedia angajaţi de la fabrica Toledo South Assembly, unde se produce modelul Jeep Gladiator, ca parte a unui efort de a îmbunătăţi eficienţa şi de a reduce stocurile din operaţiunile sale nord-americane.
Compania se confruntă cu scăderi ale vânzărilor în America de Nord, regiune care a fost în mod tradiţional o sursă importantă de profit datorită popularităţii vehiculelor Jeep şi Ram.
Stellantis a declarat luna trecută că 400 de angajaţi de la o fabrică de piese auto din Detroit vor pierde locurile de muncă pe termen nedeterminat.
În august, compania anunţase concedierea a până la 2.450 de angajaţi de la o unitate de producţie din Michigan, în urma încetării producţiei modelului Ram 1500 Classic.
Deşi compania a redus forţa de muncă din rândul angajaţilor salariaţi prin oferte de plecări voluntare, iar concedierile din rândul lucrătorilor din fabrici, reprezentaţi de sindicatul United Auto Workers (UAW), au atras cea mai mare atenţie din partea politicienilor.
Preşedintele UAW, Shawn Fain, a ameninţat cu o grevă naţională la fabrici, acuzând Stellantis că nu respectă promisiunile făcute sindicatului. Stellantis a afirmat că respectă termenii contractuali.