România va avea o creştere de doar 0, 7% a vânzărilor de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi în acest an

Da mai departe!

România va înregistra în acest an o creştere de doar 0,7% a vânzărilor de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi, respectiv 142.000 de unităţi, dar pe termen mediu va putea depăşi recordul înregistrat în 2019, reiese din raportul Autofacts realizat de PwC în Europa Centrală, pe baza datelor IHS Markit.

Astfel, conform unei analize, se estimează că vânzările auto de pe piaţa locală vor avansa cu circa 46% până în 2024, comparativ cu acest an, reprezentând cea mai mare creştere dintre cele cinci state analizate în raport: Slovacia (40%), Polonia (20%), Cehia (15,5%) şi Ungaria (15%).

„Criza semiconductorilor a afectat puternic întreaga industrie auto, iar asta se reflectă în lipsa maşinilor din stoc şi în termenele de livrare extinse chiar şi de până la un an de la data comenzii. După câteva luni de creştere care promiteau un an 2021 bun pentru piaţa auto, impulsionat şi de programul Rabla, în septembrie înmatriculările s-au redus cu aproape 18%, iar în octombrie scăderea s-a adâncit la peste 23%. Astfel că, în cel mai bun caz, finalul de an se va încheia cu un mic avans faţă de nivelul din 2020”, a declarat Daniel Anghel, partener PwC România.

Raportul Autofacts estimează că Polonia va încheia anul 2021 cu o creştere de 6,5% a vânzărilor auto noi, urmată de Cehia, cu 5,9%, şi Ungaria, cu 1,06%. Singura piaţă pentru care se estimează scădere, de 2,4%, este Slovacia.

Per total, perspectivele de vânzări din cele cinci state vor fi determinate în principal de disponibilitatea produselor şi de modul în care evoluează pandemia. Analiza PwC Autofacts indică un plus de 5% faţă de 2020, la 1,1 milioane de maşini vândute.

După un declin de 11% a producţiei auto în 2020, estimările Autofacts şi IHS arată o creştere de aproximativ 5% în acest an, la 461.000 unităţi, un motor important al acestei majorări fiind modelul Duster al Dacia (+22.000 unităţi, un avans anual de 12%) şi Ford Puma (+20.000 de unităţi, 15% creştere). Performanţa va depinde totuşi de asigurarea necesarului de semiconductori în următoarele luni.

România se plasează pe locul al treilea în Europa Centrală după nivelul producţiei auto din acest an, după Cehia şi Slovacia şi înaintea Poloniei şi Ungariei. Estimările până în 2028 arată o creştere a producţiei auto din România cu 30%, faţă de nivelul din acest an, la 602.000 unităţi, o rată similară fiind preconizată şi pentru Cehia şi Ungaria. Cel mai mare avans, de 47%, este aşteptat în Polonia, iar cel mai mic, de 10%, în Slovacia.

În ceea ce priveşte producţia de vehicule electrice şi hibrid în Europa Centrală, IHS Markit estimează că 53% din producţia auto totală din Ungaria va fi reprezentată de vehiculele electrice cu baterii – BEV până în 2028, aceasta fiind urmată de Cehia, cu o cotă de 45%, şi Slovacia, cu 27%. În România accentul va fi pe autoturisme FHEV (full hybrid) şi va fi dictat de Dacia.

Per total, IHS Markit a revizuit prognoza de producţie pentru cele cinci state în acest an cu minus 8%, în comparaţie cu ultimul raport, la un total de 3,5 milioane de vehicule. Acest volum depăşeşte cu 4% nivelul din 2020, dar este cu 15% sub volumul din 2019 (4,1 milioane).

În primele trei trimestre ale anului 2021, întreaga producţie auto din Europa s-a redus cu 1,9 milioane de unităţi, din care 16% (309.000 unităţi) reprezintă pierderile Cehiei, Poloniei, Slovaciei, României şi Ungariei.

Related posts