Constructorul auto japonez Honda va investi 4,2 miliarde de reali (807,74 de milioane de dolari) în fabrica sa Itirapina din Brazilia până în 2030, a declarat vineri un director, adăugând că firma niponă intenționează să dezvolte un vehicul hibrid-flex în țara sud-americană, relatează Reuters.
VW a început implementarea noii platforme electrice de la compania chineză Xpeng
Volkswagen Group și Xpeng, constructor chinez de automobile, au anunțat că acordul pe care l-au semnat pentru dezvoltarea de noi platforme produce deja efecte, astfel că o nouă platformă urmează să fie realizată împreună.
Nissan înrăutăţeşte estimările anuale de profit în urma declinului vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările sub aşteptări şi alţi factori, transmit Kyodo şi Reuters.
Dacia și Renault, scădere ușoară a vânzărilor în Europa, pe o piață aflată în declin
Dacia și Renault au înregistrat scăderi ale vânzărilor în a treia lună a anului, însă cauzele acestei situații nu sunt foarte clare. Există posibilitatea ca la nivelul UE să se manifeste o scădere bruscă a cererii pentru automobile noi, care să afecteze cele mai multe dintre piețe.
Tesla recheamă în service toate camionetele Cybertruck pe care le-a livrat
Producătorul american de mașini electrice Tesla recheamă în service toate cele 3.878 de camionete Cybertruck pe care le-a livrat, din cauza unor posibile probleme la pedala de accelerație, care ar putea cauza tamponări, conform TechCrunch.com.
Geely vinde acţiuni Volvo în valoare de 1,32 miliarde de dolari
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut toate acţiunile de clasă B, în valoare de aproximativ 14,1 miliarde de coroane suedeze (1,32 miliarde de dolari), transmite Bloomberg.
SAIC Motor și Castrol anunță un acord strategic și lansează un nou ulei de motor dezvoltat în parteneriat pentru clienții MG din Europa Centrală și de Est (CEE)
SAIC Motor, compania-mamă MG și Castrol au încheiat un acord strategic pe trei ani prin care Castrol devine furnizorul preferat de uleiuri de motor pentru rețeaua MG din Europa Centrală și de Est.
Mazda lansează CX-80, cea mai mare și spațioasă mașină a lor
Astăzi, noua Mazda CX-80, cu trei rânduri de scaune, își face debutul european, printr-o lansare online. După lansarea CX-60, noua Mazda CX-80 este al doilea model pentru piața din Europa din grupul „Large Product” al companiei. Este cea mai spațioasă mașină din gama europeană Mazda și va deveni noul model emblematic Mazda în regiune.
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
Pentru constructorii germani de automobile premium, eșecul timpuriu pare a fi rețeta succesului atunci când vine vorba despre construirea unei game de vehicule electrice. După un debut greu și dezamăgitor în domeniul mașinilor electrice, BMW a reușit să depășească mărcile concurente.
Kia primește un nou premiu pentru limbajul de design al mărcii
Kia Corporation a fost premiată la ceremonia de decernare a premiilor „Car Design Award 2024”, primind prestigioasa distincție pentru „Brand Design Language”.