Porsche Engineering deschide al doilea centru tehnologic în România

Porsche Engineering, furnizor de servicii tehnologice și subsidiară deținută în totalitate de Porsche AG, deschide un al doilea centru tehnologic în România. Cu un nou centru de cercetare și dezvoltare în Timișoara, Porsche Engineering își extinde rețeaua de centre de inovare pentru dezvoltarea vehiculelor inteligente și conectate ale viitorului. Noul birou extinde și completează competențele digitale ale centrului din Cluj-Napoca, fondat în 2016, unde peste 250 de angajați lucrează deja la diverse proiecte auto de înaltă tehnologie.

Porsche Engineering folosește motoare de gaming la dezvoltarea automobilului inteligent al viitorului

Porsche Engineering, furnizor de servicii tehnologice și subsidiară deținută în totalitate de Porsche, folosește motoare software din industria jocurilor pentru a dezvolta automobilul inteligent al viitorului. Motoarele de gaming generează imagini fotorealiste și asigură comportamentul corect fizic al obiectelor din jocurile pe calculator și cele video.

Porsche adoptă un nou proces de producție pentru Taycan

Porsche AG a dezvoltat un nou proces de producție la sediul său din Zuffenhausen în colaborare cu Tesa SE. Folosind acest proces, orificiile din caroseria mașinii, care sunt necesare pentru prevenirea coroziunii, pot fi acum sigilate mult mai eficient; aceste găuri sunt necesare, astfel încât toate cavitățile corpului să poată fi accesate în atelierul de vopsitorie. Soluția inovatoare: plasturi de etanșare în locul dopurilor din plastic. Porsche Taycan, complet electric, este prima mașină din lume care folosește acest nou proces. Un robot plasează peste 100 de plasturi de etanșare în mod automat, rapid și fiabil, etanșând găurile din caroserie și optimizând eficiența în procesul de producție Porsche.

ExxonMobil și Porsche testează combustibilul cu emisii reduse de carbon în condiții de curse

ExxonMobil și Porsche testează biocombustibili avansați și eCombustibili regenerabili, cu emisii scăzute de carbon, ca parte a unui nou acord pentru a găsi căi spre o soluție viabilă pe piață în viitor. Prima variantă a Esso Renewable Racing Fuel este un amestec de biocombustibili primari avansați și este special formulată de echipa internă de oameni de știință și ingineri ai ExxonMobil. Analiza indică potențialul de a reduce semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră cu un asemenea combustibil lichid. Combustibilul va fi testat în condiții de curse cu motoarele de înaltă performanță ale Porsche în timpul cursei Porsche 201 din seria Mobil 1 Supercup.

Actualizare gratuită a software-ului pentru primele modele Porsche Taycan

Porsche a adus actualizări extinse modelului complet electric Taycan în septembrie anul trecut. Acum, clienții Taycan a căror mașină sport electrică a fost livrată cu software-ul precedent pot beneficia și de noile funcționalități îmbunătățite. Porsche pune la dispoziție, gratuit, actualizarea software-ului la nivel mondial. Aceasta include îmbunătățiri ale dinamicii de conducere, noi funcții inteligente de încărcare, funcții suplimentare pentru sistemul Porsche Communication Management (PCM) și caracteristici suplimentare Porsche Connect. Oferta Porsche Connect variază în funcție de disponibilitatea din fiecare țară.