Ampera-e – asul din mâneca Opel cu 400 km autonomie

Opel Ampera-e va eradica cel mai mare dezavantaj al unui autovehicul electric – anxietatea în legătură cu autonomia. În conformitate cu Noul Ciclu European de Conducere (NEDC, standardul actual pentru compararea autonomiei diferitelor autovehicule), noul autovehicul electric de la Rüsselsheim poate parcurge de borna de 400 de kilometri cu o marjă considerabilă, fără reîncărcare.

Autoritățile germane anunță rechemările pentru 630.000 de vehicule

Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a anunțat începerea rechemărilor voluntare la service pentru 630.000 de vehicule pentru rezolvarea neregularităților legate de nivelul emisiilor, descoperite în urma investigațiilor demarate ca urmare a scandalului „Dieselgate”, transmite AFP.

Opel Zafira facelift mizează pe conectivitate

Încă de când Opel a introdus revoluționarul său sistem integrat cu șapte scaune în segmentul furgoanelor compacte în 1999, Opel Zafira a fost caracterizat printr-o combinație de versatilitate și confort. Opel a vândut 2,7 milioane de unități Zafira, în principal familiilor și profesioniștilor.

Guvernul Germaniei anchetează Opel privind manipularea emisiilor

Guvernul Germaniei solicită informaţii din partea companiei Opel, membră a grupului auto General Motors, în cadrul unei anchete privind manipularea emisiilor poluante la unele modele, informează site-ul agenţiei Reuters. „Situaţia este de asemenea natură încât am cerut companiei Opel să ofere, în termen de 14 zile, toate datele tehnice necesare”, a declarat miercuri seară Alexander Dobrindt, ministrul german al Transporturilor. Alexander Dobrindt a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanţi ai companiei auto Opel. O anchetă efectuată de revista Der Spiegel, de postul tv ARD şi de grupul ecologic Deutsche Umwelthilfe…