Ford câștigă tot mai mare teren pe segmentul hot-hatchurilor, iar Focus ST, cel mai bine cunoscut produs al său din acest segment vine într-o nouă formă, mai atrăgătoare. Aceasta a fost testată de AutoReport.ro prin București.
Categorie: DRIVE TEST
Cu Renault Clio la Neversea
Am profitat de prezența la Neversea pentru Traveladventure.ro și am mers cu noul Renault Clio la cel mai mare festival de muzică de pe malul Mării Negre. Ocazie pentru noi să testăm mașina de oraș până în Constanța, dar și prin traficul destul de solicitant din perioada festivalului.
Nissan Juke – un răsfățat al segmentului
Nissan Juke s-a întors din nou la testele AutoReport.ro. Modelul care a deschis segmentul SUV-urilor din clasa B a rămas la fel de fresh și atractiv chiar dacă a trecut ceva timp de când a fost prezentat prima oară și i s-a operat doar un facelift subtil.
Video – FORD Mustang
Seria noastră video continuă cu Ford Mustang. Puteți urmări clipul și pe www.facebook.com/AutoreportRO și pe YouTube.
BMW și Avincis, o poveste despre pasiuni
Săptămâna aceasta am fost să vizităm un lucru interesant și încărcat de legende, Crama Avincis. Am profitat de vară pentru a vizita via și a afla povestea vinurilor din Drăgășani și am avut ca parteneri de mobilitate pe cei de la Automobile Bavaria și MHS Motors care ne-au oferit două BMW X1 și un X4. Noi am făcut călătoria la bordul unui BMW X1 1.8d, un model foarte rafinat și cool.
Cu BMW Seria 4 Gran Coupe la concertul Capella Coronensis din cadrul TIFF
După schimbările efectuate asupra gamei, BMW Seria 4 Gran Coupe a ajuns subiectul testelor noastre în varianta 420d. Modelul aduce schimbări subtile la nivel de design și aceeași plăcere de conducere cu care ne-au obișnuit bavarezii. Am mers cu acest model la Biserica Fortificată din Criț, la Casa Kraus, dar și la Sibiu, acolo unde se desfășura ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru.
Nissan Micra – de nerecunoscut!
Nissan Micra s-a schimbat foarte mult. Noua generație pare de nerecunoscut și vine la testele AutoReport.ro. Așa am descoperit că subcompacta japoneză a urcat în vârful preferințelor noastre din acest segment.
Kia Niro – primul test cu o hibridă coreeană
Prima hibridă a Kia destinată pieței europene, Niro, vine la testele AutoReport.ro. Coreenii propun o mașină spațioasă aflată undeva la granița dintre crossover și MPV.
Dacia Duster EDC – am testat primul Duster automat
În sfârșit la testele AutoReport.ro a sosit un model de care am tot fost întrebați: Dacia Duster EDC. Primul Duster automat din istoria Dacia vine cu o transmisie cu dublu ambreiaj și cu un comportament de drum foarte bun. Am testat acest model până la cetatea Histria și prin Constanța.
BMW R 1200GS RALLYE : robust, dinamic și plin de caracter
Atunci când vrei să evadezi şi să ai aventură prin păduri sau pe teren accidentat, iar R1200GS nu ţi se pare prea off-road, încercă noul RALLYE R1200GS. Acesta este cel mai recent model de motocicletă sosit la testele AutoReport.ro.