Brandurile grupului VW vor primi mai multă responsabilitate comercială și schimbări importante de management

Da mai departe!

Începând cu 1 septembrie, șeful Porsche, Oliver Blume, a preluat și funcția de CEO al Volkswagen Group, de la Herbert Diess, care a fost debarcat pe neașteptate în această vară, de acționarii grupului. În prima zi de activitate, noul șef a anunțat deja schimbări importante în board-ul companiei.

Doi membri ai Consiliului de Administrație al Volkswagen Group au fost scoși din cea mai înaltă structură executivă a companiei, de noul CEO, Oliver Blume, în prima sa zi de lucru în noul post. Măsura vine ca o cerință a acționarilor de a simplifica structura de management, care avea deja 12 membri. Sunt două persoane care pleacă, care se alătură lui Herbert Diess, dat jos din funcție în urma presiunilor tot mai mari ale sindicatelor, acționarilor și a unora dintre directori. În acest fel, având în vedere că Blume era deja membru al consiliului de administrație ca șef al Porsche, board-ul rămâne cu numai opt membri. „Consiliul de administrație al grupului Volkswagen AG va fi raționalizat” transmite VW chiar pe 1 septembrie, comunicând și noile atribuții ale membrilor CA. Oliver Blume se va concentra pe strategie, calitate, design și filiala software CARIAD, cea care i-a adus, în cele din urmă, sfârșitul profesional lui Herbert Diess. Mai rămân reprezentate în board mărcile de volum, mărcile premium, sport și lux, finanțe, resurse umane, divizia Trucks&Bus, Integritate și Juridic, IT, tehnologie și China. Dispar din consiliu Achzițiile, reprezentate de Murat Aksel, care rămâne doar în board-ul mărcii VW, și vânzările, reprezentate de Hildegard Wortmann, care păstrează funcția la nivel de grup, dar nu mai face parte din CA. Cei doi intră în componența unui nou Comitet Executiv Extins, alături de doi membri veniți de la Porsche și VW: Michael Steiner, director de cercetare și dezvoltare la Porsche, care va conduce și dezvoltarea grupului, și Christian Vollmer, membru al consiliului de administrație pentru Producție la marca Volkswagen, care se va ocupa de producție la nivelul grupului. „În ultimii câțiva ani, Consiliul de Supraveghere și Directoratul au stabilit cursul strategic potrivit în direcția electromobilității și software-ului. Acum este vremea să implementăm măsurile inițiate cu un management ajustat. În acest scop, complexitatea Consiliului de Administrație al grupului va fi redusă și concentrarea accentuată”, a explicat Hans Dieter Pötsch, președintele VW și omul de încredere al acționarilor din familiile Porsche și Piech. „Cu o echipă excelentă în Consiliul de Administrație și Comitetul Extins Executiv al Grupului, Oliver Blume se va asigura că grupul Volkswagen continuă să facă față provocărilor transformărilor cu succes și cu forță.”

Noul CEO a spus că este vizată o simplificare a structurilor și controlului între mărci și în grup: „Interacțiunea dintre grup, grupuri de mărci și mărci este cheia succesului Grupului Volkswagen. Brandurile vor primi mai multă responsabilitate comercială. Grupul va defini obiectivele, va stabili ghidurile pentru implementarea operațională și va oferi sinergii pentru platforme și tehnologii. Pe plan intern, grupurile de mărci își vor asuma responsabilitatea pentru reducerea complexității managementului.” Comitetul executiv al grupului se va ocupa de alinierea strategică, deciziile importante privind direcția, alocările de capital și obiectivele financiare. Funcțiile tehnice transversale, cum ar fi achizițiile, cercetarea și dezvoltarea, producția și vânzările vor fi reprezentate la nivel de grup în acest comitet executiv extins. Sarcina lor va fi să conecteze mărcile și unitățile de business, să asigure excelența operațională și să realizeze sinergii între mărci.

Related posts