Cotroversat sau nu, noul BMW Seria 4 vine la testele AutoReport.ro de la Automobile Bavaria. Cum suntem fani „turbo pe benzină”, am ales versiunea 430i.
BMW Seria 4 Coupé aduce în prim-plan noul limbaj de design al mărcii. Un număr redus de linii bine definite şi utilizarea unor suprafeţe clare, cu dimensiuni generoase, se reunesc într-un design deosebit de sportiv.
Partea frontală atractivă a noului BMW Seria 4 Coupé conferă noului model o prezenţă distinctă. Grila BMW a radiatorului – mare şi accentuată vertical – se înclină spre înainte şi se extinde până aproape de marginea inferioară a spoilerului faţă. Farurile subţiri ale noului BMW Seria 4 Coupé sunt extinse mult în pasajele roţilor faţă. Modelul de test este echipat cu farurile LED adaptive cu BMW Laserlight. Linia laterală a noului BMW Seria 4 Coupé este definită de suprafeţe precise şi bine sculptate. Consolele scurte, montanţii supli, uşile lungi cu ferestre fără ramă şi linia cursivă a acoperişului accentuează aspectul elegant. Imaginea dinamică este întărită de linia habitaclului are se îngustează spre spate pentru a face loc umerilor puternici.
Şi spatele este definit de suprafeţe mari, clar conturate. Stopurile LED integrale, subţiri şi elegante prin culoarea închisă, cu bare de lumini ce luminează constant, subliniază aspectul puternic al maşinii. Coupe-ul are proporții și un look agresiv. Proporţiile extinse dinamic ale noului BMW Seria 4 Coupé sunt rezultatul unor dimensiuni exterioare mai mari decât ale generaţiei anterioare. Lungimea a crescut cu 128 milimetri la 4.768 mm, lăţimea cu 27 mm la 1.852 mm, iar ampatamentul cu 41 mm la 2.851 mm. Înălţimea automobilului este mai mare cu doar 6 mm, până la 1.383 mm, dar cu 57 mm mai mică faţă de BMW Seria 3 Sedan. Ecartamentul a crescut în lăţime faţă de modelul anterior – cu 28 mm în faţă şi cu 18 mm în spate. Noul model este cu 23 mm mai lat faţă de BMW Seria 3 Sedan.
Pachetul M Sport este disponibil ca alternativă la specificaţia standard, cuprinzând dotări precum prizele de aer foarte mari în faţă şi difuzorul spate conturat proeminent, suspensie M Sport, jante M de 18 ţoli, din aliaj uşor, protecţie pentru genunchi pe laterale consolei centrale şi alte elemente de interior special concepute.
Sub capotă regăsim propulsorul pe benzină, cu patru cilindri, ce oferă 190 kW/258 CP la noul BMW 430i Coupé, adică la modelul testat de noi. O transmisie Steptronic cu opt trepte, standard pentru toate variantele de model, se asigură de livrarea optimă a puterii motorului și face din acest coupe unul foarte dinamic și rapid. Proporţiile specifice modelului, proprietăţile aerodinamice optimizate, rigiditatea crescută a caroseriei, centrul de greutate coborât cu 21 de milimetri decât cel al noului BMW Seria 3 Sedan şi ajustările atente ale geometriei şasiului oferă noului BMW Seria 4 Coupé un caracter sportiv accentuat. Suspensia include amortizoare cu răspuns variabil în funcţie de cursă.
Suprafeţele proiectate curat, materialele de înaltă calitate şi designul orientat către conducător al cockpitului definesc ambianţa premium şi orientarea către performanţă a noului BMW Seria 4 Coupé. Scaunele sport şi volanul sport îmbrăcat în piele nou proiectat sunt standard. Disponibil standard, parbrizul cu izolare fonică suplimentară contribuie la confortul pe distanţe lungi.
Panoul de instrumente şi displayul central ale noului BMW Seria 4 Coupé formează un grup de afişare cu suprafaţă mare. Butonul start/stop pentru motor este poziţionat acum într-un panou de control de pe consola centrală. Noua generaţie BMW Head-Up Display transmite informaţii legate de condus pe o zonă de proiecţie mărită cu 70%. Noua reprezentare 3D a zonei din jurul maşinii, disponibilă împreună cu BMW Live Cockpit Professional, prezintă situaţia traficului din imediata sa apropiere pe panoul de instrumente complet digital şi oferă informaţii despre posibilele acţiuni oferite de sistemele activate de asistare a condusului. BMW Live Cockpit Professional dispune în acelaşi timp de un grup de ecrane complet digital, care cuprinde un panou de instrumente digitale în spatele volanului, cu o diagonală de 12,3 inch (31,24 cm), şi de display central de 10,25 inch (26,04 cm). Afişarea complet digitală a instrumentelor din cockpit oferă suficient spaţiu pentru a găzdui un rezumat al hărţii de navigaţie, indicatori de stare pentru sistemele de asistare a condusului sau reprezentarea 3D a zonei înconjurătoare. În ceea ce priveşte serviciile digitale, una dintre caracteristicile remarcabile pentru noul BMW Seria 4 Coupé este BMW Maps. Pe lângă calcularea traseelor şi a timpului de sosire cu o precizie mai mare, noul sistem de navigaţie bazat pe cloud permite conducătorilor să introducă orice cuvânt atunci când caută o destinaţie.
BMW Live Cockpit Plus şi BMW Live Cockpit Professional vin şi cu integrare optimizată a smartphone-urilor. Alături de Apple CarPlay, sistemul de operare pentru noul BMW Seria 4 Coupé include acum şi Android Auto. Remote Software Upgrade este o altă dotare nouă, care permite ca funcţiile îmbunătăţite ale automobilului şi serviciile digitale suplimentare să fie importate „over-the-air” în maşină.
Scaunele din spate specifice modelului, cu tetiere integrale şi caracter pronunţat de locuri individuale, au fost concepute pentru a găzdui doi pasageri.
Reglarea automată a aerului condiţionat pe trei zone şi pachetul Storage sunt disponibile standard la Seria 4 Coupé. Modelul de test are un sistem auxiliar de încălzire, dar şi iluminare ambientală, inclusiv Welcome Light Carpet.
A fost extinsă semnificativ gama de sisteme de asistare a condusului care contribuie la creşterea confortului în călătoriile lungi şi la sporirea siguranţei în situaţiile în care şoferul nu are o vizibilitate bună. Acum, avertismentul de coliziune frontală cu intervenţie a frânei, avertizarea la părăsirea benzii ce include revenirea pe bandă (prin intermediul asistentului de direcţie) şi sistemul Speed Limit Info (informaţie privind limita de viteză) sunt incluse standard. Disponibil opţional, Driving Assistant Professional adaugă o serie de facilităţi, inclusiv asistentul de control al direcţiei şi al benzii cu noua navigaţie activă, care poate realiza schimbările de bandă pentru a menţine automobilul pe traseul dorit stabilit de sistemul de navigaţie. De asemenea, există şi o funcţie nouă de formare automată a benzii de urgenţă pentru ghidarea noului BMW Seria 4 Coupé în ambuteiajele de pe autostradă.
Asistentul de parcare dispune acum şi de asistent de marşarier, în timp ce Parking Assistant Plus include BMW Drive Recorder, care filmează videoclipuri, cu o lungime de până la 40 de secunde, cu împrejurimile automobilului. În caz de accident, acesta salvează automat un film cu 20 de secunde înainte şi după accident.
BMW Seria 4 430i
0-100 km/h: 5,8 secunde
Viteza maximă: 250 km/oră
L/l/î: 4.768/1.852/1.383
Masă proprie: 1.545 kg
Volum portbagaj (l): 440
Cilindree (cmc): 1.998
Putere (CP): 258 la 5.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 400 la 1.550 rpm
Consum mediu: 6,5 l/100 km (urban)
Cutie de viteze: automată, 8 trepte