Constructorul chinez de vehicule electrice, dar și de telefoane mobile Xiaomi a primit 300.000 de precomenzi în decurs de doar o oră ale primului său SUV – YU7.
Este un model cu cinci locuri, vândut cu prețuri care pornesc de la 253.500 de yani (30.200 de euro). Grupul a anunțat că a înregistrat 288.000 de precomenzi, în decurs de doar o oră, ale YU7. Fondatorul și CEO-ul grupului, Lei Jun, s-a declarat stupefiat de faptul că clienții dau buluc. ”E o nebunie. În două minute am primit în total 196.000 de precomenzi, dintre care 128.000 ferme și nerambursabile”, a declarat el. ”Suntem, poate, toți, pe cale să asistăm la un lucru fenomenal în industria chineză a automobilului”, a adăugat.
Gigantul tehnologic și-a făcut intrarea pe piața auto în 2024, cu berlina SU7. Această îmbulzire după produse tehnologice de gamă înaltă intervine în timp ce Guvernul chinez încearcă să încurajeze consumul și inovația, pe care speră să le facă motoarele creșterii economice chineze.