Producția uzinei Ford Otosan din Craiova s-a majorat cu 0,5%, ținta principală a exporturilor fiind Marea Britanie

Da mai departe!

Raportul financiar al companiei Ford Otosan, cea care deține uzina de la Craiova, arată că, în primele zece luni din 2025, în Bănie au fost asamblate 208.190 de vehicule, în creștere cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2024.

Conform Ford Otosan, compania a produs în perioada ianuarie – octombrie 2025 peste 500.000 de vehicule, 371.901 dintre acestea fiind asamblate la uzinele din Turcia și restul de 208.190 la cea de la Craiova. De altfel, uzina din România este singura facilitate de asamblare a vehiculelor deținută de Ford Otosan în afara Turciei.

Dincolo de performanța din Turcia, acolo unde Ford Otosan a raportat o creștere cu 19% a producției, compania a înregistrat o ușoară majorare și în România. Astfel, numărul de vehicule Puma, Ford Tourneo Courier și Transit Courier, atât cu sisteme de propulsie cu ardere internă cât și electrice, care au fost asamblate în primele zece luni din 2025 la Craiova este cu 0,5% mai mare decât cel din anul anterior (207.162 unități).

Din totalul mașinilor asamblate în acest an la uzina Ford Otosan din România, 169.458 au ford exportate, această valoare fiind în scădere cu 7% față de cea raportată în primele zece luni din 2024 (182.603 unități).

Cele mai importante piețe către care sunt exportate mașinile Ford asamblate în România sunt Marea Britanie (23% din totalul exporturilor), Turcia (17%), Italia (16%) și Germania (11%).

Pornind de la producția de 251.000 de unități realizată la Craiova în întreg anul 2024, coroborată cu rezultatul din primele zece luni ale acestui an (208.190 unități), oficialii Ford Otosan își păstrează estimarea de 240.000 – 260.000 de unități asamblate la fabrica din România la finalul lui 2025. Dintre acestea 200.000 – 220.000 vor fi exportate. În 2024, exportul total al uzinei Ford Otosan de la Craiova a fost de 216.000 unități.

Începând din 2026, modelul Ford Puma, asamblat exclusiv la Craiova, va fi dotat, în premieră pentru un model produs în România, cu sistemul de deplasare semiautonomă Ford BlueCruise. Acesta permite deplasarea pe anumite segmente de autostradă fără ca șoferul să fie obligat să țină mâinile pe volan.

Ford Otosan, companie deținută în procente egale, de 41%, de Ford și Koc Holding, restul de 18% dintre acțiuni fiind listate la bursa din Istanbul, a cumpărat uzina de la Craiova în 2022. Compania a plătit grupului Ford, până la finalul anului trecut, 406 milioane de euro, la care se adaugă 196 de milioane plătite în 2025 și încă 23 de milioane în 2028. În plus, tot în 2028, sub rezerva atingerii unor obiective prestabilite prin contract, Ford Otosan ar trebui să mai plătească încă 140 de milioane de euro. În perioada 2022 – 2024 compania a investit 500 de milioane de euro în uzina de la Craiova, acolo unde sunt produse modelele Ford Puma, Ford Tourneo Courier și Ford Transit Courier, precum și circa 350.000 de motoare 1.0 EcoBoost pe an.

Related posts