Marca Chery vine în România prin Autoitalia, Omoda / Jaecoo vor fi distribuite de o companie din Ungaria

Da mai departe!

Grupul Chery, cel mai mare exportator auto din China, intră puternic pe piața din România. Pentru marca Chery s-a semnat un parteneriat cu Autoitalia. Alte mărci sunt aduse prin altă entitate din Ungaria.

Chery se extinde agresiv în Europa și Rusia, unde produce deja în foste fabrici Volkswagen și Nissan. Compania este deja foarte bine cunoscută în ASIA.
În România vor fi aduse 4 modele: Tiggo 4, 7, 8 și 9 în versiuni ICE sau PHEV. Autoitalia promite o rețea de peste 26 dealeri ce va fi construită în câțiva ani.

Chery, cu o creștere impresionantă a vânzărilor globale de 38% în 2024 și un obiectiv ambițios de a depăși 3 milioane de unități vândute în 2025, își diversifică prezența internațională nu doar prin exporturi, ci și prin producție locală în foste facilități ale giganților auto europeni.
Vicepreședintele Shawn Xu a anunțat încă din vara trecută o strategie ambițioasă de extindere pe peste 60 de piețe internaționale în următorii trei ani.

După încercarea de intrare de anul trecut, mărcile upmarket Omoda și Jaecoo vor fi aduse în România și Bulgaria de o entitate formată din companiile Genius Automotive Europe Kft. și O&J Automotive Netherlands B.V. Aceste companii deja aduc marca Omoda în Ungaria.

Related posts