Francezii de la Renault uită de sancțiuni și reiau producția la fabrica lor din Rusia

Da mai departe!

Constructorul auto francez Renault a reluat producţia în uzinele sale din Moscova, contrazicând tendinţa multor alte mari companii globale care au tăiat legăturile cu Rusia din cauza războiului din Ucraina.Renault suspendase luna trecută producţia la uzină, invocând probleme logistice după invazia Ucrainei la ordinul lui Vladimir Putin.

Cu toate acestea, decizia Renault de a relua producţia are sprijinul guvernului francez, care este principalul său acţionar, potrivit unor surse citate de Reuters.Renault deţine o participaţie de control de două treimi în cadrul producătorului auto rus Avtovaz de la sfârşitul anului 2016, după ce a investit pentru prima dată în 2007 în ceea ce era atunci o piaţă în creştere rapidă. Acest lucru înseamnă că are operaţiuni mai mari în această ţară decât majoritatea celorlalţi rivali europeni, cu 40.000 de angajaţi locali, ceea ce reprezintă o provocare uriaşă în condiţiile în care guvernele SUA, Marii Britanii şi UE încearcă să izoleze Rusia din punct de vedere economic, scrie The Guardian.Avtovaz a vândut aproape 2.900 de vehicule în 2021, obţinând profituri înainte de impozitare de 186 milioane de euro pentru Renault, sau aproximativ 12% din câştigurile sale din acel an. Avtovaz a început ca o companie de stat în Uniunea Sovietică, fabricând maşini care au devenit puternic asociate cu regimul comunist sub mărcile Zhiguli şi apoi Lada.În prezent, Avtovaz produce modelele Sandero și Logan pentru piața rusă, precum și câteva modele sub brandul Lada.În timp ce uzina de la Moscova a fost repornită, Avtovaz a declarat luni că opreşte parţial producţia în această săptămână la o uzină uriaşă din Tolyatti, un oraş de pe râul Volga, şi la o alta din Izhevsk, un oraş situat la 500 km nord-est. Oprirea a fost cauzată de lipsa componentelor electronice, a precizat Avtovaz.Constructorii de automobile din întreaga lume au întâmpinat dificultăţi în a se aproviziona cu cipuri semiconductoare pentru computere, utilizate în toate domeniile, de la radiourile auto la ştergătoarele de parbriz, iar fabricile ruseşti vor fi probabil şi mai mult pe lista de aşteptare, pe măsură ce izolarea economică se adânceşte. Sancţiunile occidentale impuse Rusiei de la invazie includ interdicţii asupra exporturilor de semiconductori.Mai multe companii din Europa şi din alte economii bogate au fost nevoite să renunţe la activele din Rusia în urma presiunilor guvernamentale şi a sancţiunilor. Firmele care au rămas în Rusia au fost supuse unor presiuni tot mai mari pentru a înceta activitatea în această ţară.

Recenta decizie a atras atenția grupului de hackeri Anonymous, care au reamintit francezilor cum este războiul și cum au fost distruse fabricile Renault în timpul invazieie Germaniei Naziste în Al Doilea Război Modial. Gruparea de hackeri a emis un ultimatum de 2 zile, cerând oficialii Renault să renunțe la decizia de a reporni producția din Rusia.

Related posts