Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au înregistrat o creștere de 5,9% în luna iulie, în condițiile în care avansul de două cifre din Germania a contracarat scăderile din Marea Britanie, Franța și Italia, iar piața auto din România a înregistrat o majorare de 25,3% în ritm anual, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.
Asociația, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că că 1,085 milioane autoturisme au fost înmatriculate în luna iulie 2025 în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), în creștere cu 5,9% comparativ cu aceeași lună din 2024. Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 7,4% în ritm anual, până la 914.680 de autoturisme.
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 11,1% în Germania, dar au scăzut cu 5% în Marea Britanie, 7,7% în Franța și 5,1% în Italia. Piețele din Spania, Polonia și Austria au înregistrat creșteri de 17,1%, 16,5% și respectiv 31,6%.
Piața auto din România a înregistrat un avans de 25,3% în ritm anual, în condițiile în care în luna iulie au fost înmatriculate 16.337 autoturisme, comparativ cu 13.057 autoturisme în luna iulie a anului trecut.
În rândul principalilor constructori auto generaliști, o creștere semnificativă, de 11,6%, a înmatriculărilor a fost înregistrată în luna iulie de grupul Volkswagen, urmat de grupul francez Renault care a înregistrat o majorare cu 8,8% în ritm anual. În schimb, înmatriculările Stellantis au scăzut cu 1,1%.
Datele ACEA mai arată că vânzările Tesla în Europa s-au prăbușit cu 40,2% în luna iulie, iar cota de piață a constructorului american a scăzut până la 0,8%, de la 1,4% în urmă cu un an. În schimb, vânzările grupului chinez BYD au explodat cu 225,3% în ritm anual, iar cota sa de piață a ajuns la 1,2%.
În interiorul grupului Renault, înmatriculările de autoturisme marca Dacia au crescut cu 13,6% în luna iulie, până la 52.945 de unități, devansând cele 49.599 autoturisme marca Renault înmatriculate, creștere de 3% în ritm anual. Marca Dacia a devansat în luna iulie alte mărci importante precum Peugeot, Opel, Fiat, Citroen, Hyundai sau Audi.