Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că există posibilitatea creşterii valorii ecotichetului la autoturismele electrice în cadrul programului Rabla şi a precizat că nu poate spune acum dacă aceasta va fi de 6.000 sau de 7.000 de euro.
Lună: ianuarie 2025
Estimare. Vânzările globale de vehicule electrice vor crește, în 2025, cu 17%, în special în China
Vânzările globale de vehicule complet electrice și hibride plug-in vor crește cu cel puțin 17% în acest an la peste 20 de milioane de mașini, ajutate de o extindere a subvențiilor Chinei pentru comerțul auto, a estimat marți firma de cercetare Rho Motion.
PwC: Vânzările globale de vehicule electrice pe baterii au crescut anul trecut cu 14%
Vânzările globale de vehicule electrice pe baterii (BEV) au crescut anul trecut cu aproximativ 14%, la 10,4 milioane, potrivit unui studiu al companiei de consultanță PwC, transmite DPA.
Europa ar trebui să ceară ca o parte dintre componente să fie produse local, susține sindicatul IG Metall
Companiile străine care vând în Europa ar trebui să producă, cel puțin o parte dintre componente, în Europa, au susținut luni reprezentanții IG Metall, cel mai puternic sindicat german, care s-au declarat deschiși investitorilor chinezi în Germania, transmite AFP.
Studiu: Doar 5% dintre americani și 14% dintre germani își doresc să cumpere o mașină electrică
Studiul provine de la Deloitte, un gigant al industriei de consultanță. A chestionat respondenții cu privire la ce tip de propulsie ar prefera pentru următorul lor vehicul. Deși rezultatele au variat în funcție de piață, modelele ICE pe benzină și motorină au fost, de departe, cele mai populare. Pe majoritatea piețelor, altele decât China, EV și PHEV au fost în partea de jos a listelor de cumpărături.
VW sunt disperați să vândă ID3! Au scăzut prețul încât e mai ieftin decât un Golf pe benzină
Industria auto este pe punctul de a începe campaniile agresive prin care să poată crește vânzările de automobile electrice. Legislația europeană pune limite și mai stricte de emisii pe flotele vândute, la o medie de 93 grame pe km pe vehicule, o valoare care nu poate fi atinsă decât cu o pondere de cel puțin 25% a vânzărilor de electrice.
În România sunt înmatriculate 10,8 milioane autovehicule
Raportul DGPCI cu privire la parcul auto național arată că, la finalul lui 2024, în România erau înmatriculate 10,78 milioane de vehicule, cu 4,37% mai multe decât la sfârșitul lui 2023.
Tesla actualizează software-ul pentru peste 1,2 milioane de vehicule importate sau fabricate în China, din cauza unor probleme de siguranţă
Tesla va actualiza software-ul pentru anumite vehicule Model S şi Model X importate în China, precum şi pentru vehiculele Model 3 şi Model Y fabricate în ţară, din cauza unor probleme de siguranţă, acestea totalizând peste 1,2 milioane de vehicule, a anunţat autoritatea de reglementare a pieţei din China, transmite Reuters.
Prețul mediu al vehiculelor electrice a scăzut cu 25% din 2018
Diferența de preț între vehiculele electrice și cele cu combustie a scăzut de la 50% la 15% în trei ani. Totodată, în timp ce performanțele electricelor se îmbunătățesc, prețurile lor scad.
BMW alături de producătorii chinezi de mașini electrice contestă tarifele impuse de UE la Curtea de Justiție Europeană
Producătorii chinezi de vehicule electrice BYD, Geely şi SAIC, precum şi compania germană BMW, au depus plângeri împotriva tarifelor de import impuse de Uniunea Europeană, potrivit documentelor publicate pe site-ul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), citate de Reuters.