Dacia cunoaște o creștere imensă pe cea mai mare piață UE, cea din Germania

Confruntată cu efectele crizei de semiconductori, care a afectat cel mai mare producător european de automobile, VW, piața auto din Germania a scăzut sistematic în ultimul an, la valori istorice, în pofida programelor de subvenționare ale guvernului. În luna august, tendința s-a inversat, astfel că vânzările au crescut pentru prima dată în 2022.

Brandurile grupului VW vor primi mai multă responsabilitate comercială și schimbări importante de management

Începând cu 1 septembrie, șeful Porsche, Oliver Blume, a preluat și funcția de CEO al Volkswagen Group, de la Herbert Diess, care a fost debarcat pe neașteptate în această vară, de acționarii grupului. În prima zi de activitate, noul șef a anunțat deja schimbări importante în board-ul companiei.

Două companii auto germane au semnat acorduri cu guvernul Canadei pentru accesul la resurse minerale pentru bateriile mașinilor electrice

Două dintre companiile germane de automobile, VW și Mercedes-Benz au semnat acorduri cu guvernul canadian, pentru a putea accesa resurse de materii prime necesare producției de baterii electrice. Acordurile au urmat semnării unui document în domeniul energetic între Germania și Canada.

Cine din grupul VW intră în Formula 1? Audi infirmă această decizie, Porsche se abține de la comentarii

După recentele decizii la nivelul FIA, care reglementează motorizările pentru vehiculele ce vor participa în Formula 1 începând din 2026, o serie de informații neoficiale referitoare la mărcile premium din VW Group au anunțat că atât Audi, cât și Porsche au luat deja decizia de intrare în competiție. Cele două companii au reacționat și au respins informația.