Cine din grupul VW intră în Formula 1? Audi infirmă această decizie, Porsche se abține de la comentarii

Da mai departe!

După recentele decizii la nivelul FIA, care reglementează motorizările pentru vehiculele ce vor participa în Formula 1 începând din 2026, o serie de informații neoficiale referitoare la mărcile premium din VW Group au anunțat că atât Audi, cât și Porsche au luat deja decizia de intrare în competiție. Cele două companii au reacționat și au respins informația.

Audi susține că nu a fost luată o decizie de intrare în Formula 1, contrazicând astfel informațiile pe surse publicate de mai multe publicații din Germania. „Nu comentăm zvonurile”, au declarat cei de la Audi, în timp ce reprezentanții Porsche au spus doar că salută decizia FIA, dar că o posibilă decizie va fi anunțată la momentul potrivit. Audi și Porsche au primit acordul Consiliului de Supervizori ai Volkswagen Group de a participa în cea mai importantă competiție sportivă auto a lumii, Formula 1, în aprilie, pentru ca acest lucru să fie confirmat ulterior și de CEO-ul companiei, Herbert Diess, care a dezvăluit și faptul că se lucrează la un motor care să echipeze viitoarele mașini de cursă. Tot el a explicat că decizia are un caracter evident de marketing, care va ajuta cele două mărci să aibă o mai mare vizibilitatea pe piețele lumii.

„Formula 1 este în creștere la nivel mondial. Doar Formula 1 contează în sportul cu motor. Există o oportunitate de a intra datorită modificărilor regulilor tehnice. Formula 1 devine mai verde cu electrificare și combustibili sintetici”, a spus Diess. „Mărcile premium văd Formula 1 ca pe o pârghie importantă pentru creșterea valorii mărcii. Dezvoltarea motorului a început”, a spus Diess. Chiar și așa, Audi și Porsche așteptau o posibilă modificare a regulamentelor FIA, care să permită utilizarea motoarelor cu combustibili sintentici dar și a celor hibride, condiție obligatorie pentru ca mărcile să participe. Nu a fost însă rezolvată problema echipelor cu ajutorul cărora să poată fi făcut pasul. Dacă în cazul Porsche ultimele informații arătau că există discuții avansate cu Red Bull, în cazul Audi discuțiile cu McLaren au fost infirmate chiar de echipa britanică. FIA a anunțat săptămâna aceasta că noile reglementări care vor intra în vigoare în 2026 au în vedere „menținerea spectacolului”. Astfel, s-a decis ca motoarele să-și păstreze performanțele acutale, cu motoare cu combustie V6, de mare putere și turații mari, „evitând diferențierea excesivă a performanței”. În plus, motoarele vor avea o creștere a implementării energiei electrice până la 50% și va utiliza combustibil 100% sustenabil (sintetici), astfel încât mașinile să aibă emisii nete de carbon zero. Au fost decise și reglementări financiare referitoare la motoare, astfel încât să fie reduse costurile pentru echipe. Efectele noilor reglementări vor viza reducerea consumului de carburant la 70 kg într-o cursă, de la 160 kg în 2013 și 100 kg în 2020.r.

Related posts