Producătorii de baterii şi de vehicule electrice din Rusia vor avea acces la subvenţii pentru a cofinanţa costurile asociate cu construcţia fabricilor şi vor beneficia de contracte speciale de investiţii, a anunţat joi Guvernul de la Moscova, transmite TASS.
„Cea mai importantă zonă în care trebuie să acţionăm este sprijinirea producţiei şi stimularea cererii de vehicule electrice. De exemplu, acest tip de vehicule va fi inclus în programe de leasing şi împrumuturi preferenţiale, iar din 2022 intenţionăm să lansăm un experiment privind trecerea liberă a vehiculelor electrice pe drumurile naţionale unde se percep taxe”, se arată în comunicatul autorităţilor ruse.
În plus, producătorii de baterii şi de vehicule electrice din Rusia vor avea acces la subvenţii pentru a finanţa construcţia fabricilor şi vor beneficia de contracte speciale de investiţii, a precizat Guvernul.
Utilizarea automobilelor electrice în Rusia, un important producător mondial de petrol şi gaze naturale, este cu mult în urma Europei şi în prezent niciun automobil electric nu este produs în această ţară. Cu toate acestea, Guvernul de la Moscova are planuri ambiţioase cu privire la producţia de vehicule electrice şi are în vedere acordarea de stimulente financiare pentru a impulsiona acest sector.
Potrivit estimărilor analiştilor, din cele aproximativ 45 de milioane de autoturisme care circulau pe drumurile din Rusia anul trecut, doar 11.000 erau automobile electrice, majoritatea fiind automobile second-hand.
Luna aceasta, un oficial din Ministerul Economiei anunţa că Rusia intenţionează să subvenţioneze achiziţionarea de automobile electrice produse local, în ideea de a stimula cererea şi producţia de vehicule electrice.
În condiţiile în care autoturismele electrice sunt semnificativ mai scumpe decât vehiculele echipate cu motoare cu ardere internă, subvenţia guvernamentală are drept obiectiv să facă mai accesibile vehiculele electrice produse în Rusia, a declarat Maxim Kolesnikov, director de departament în Ministerul rus al Economiei. Prin această subvenţie, Guvernul de la Moscova intenţionează să acopere 25% din preţul de achiziţie al oricărui automobil electric produs în Rusia. Valoarea maximă a subvenţiei va fi de 625.000 de ruble (8.570 de dolari) şi ar putea să fie acordată începând de anul viitor, a precizat Kolesnikov.
Rusia mizează pe o producţie anuală de 220.000 de vehicule electrice în 2030, iar autorităţile de la Moscova au anunţat că producătorii auto din străinătate şi-au manifestat interesul în producţia de modele electrice în Rusia.
O utilizare mai mare a vehiculelor electrice ar ajuta de asemenea Rusia să îşi atingă obiectivele referitoare la reducerea emisiilor de CO2. Rusia s-a alăturat acordului climatic de la Paris din 2019 şi intenţionează ca până în 2030 să îşi reducă emisiile cu 70%, comparativ cu nivelul din 1990, o ţintă care ar trebui să fie uşor de atins, având în vedere fenomenul dezindustrializării înregistrat după destrămarea URSS în 1991.