PSA, aproape de achiziționarea Opel de la General Motors

Da mai departe!

PSA Peugeot Citroen și General Motors (GM) speră să anunțe în următoarele zile achiziționarea Opel, divizia europeană a GM de către producătorul auto francez, în urma rezolvării problemelor divergente, inclusiv a celor legate de costurile generate de pensii, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Purtătorii de cuvânt ai PSA și Opel au refuzat să comenteze informația.

Negocierile progresează iar Consiliul de Administrație al PSA se va reuni înainte de anunțarea oficială a acordului, care ar putea avea loc luni, înaintea Salonului Auto de la Geneva, susțin sursele.

Acestea avertizează că încă nu s-au finalizat negocierile și nu există garanții că se va ajunge la un acord sau că acesta va fi aprobat de Consiliul de Administrație al PSA.

„Negocierile sunt într-un stadiu avansat, sunt motive să credem că se va ajunge la un acord”, a declarat o sursă apropiată de PSA, adăugând că șefii companiei se așteaptă la economii de până la două miliarde de euro în urma finalizării tranzacției.

Șeful PSA, Carlos Tavares, a afirmat săptămâna trecută că preluarea integrală a Opel oferă oportunitatea creării unui lider european, care va avea vânzări anuale de peste cinci milioane de vehicule.

În timpul negocierilor au apărut dificultăți legate de deficitul de zece miliarde de euro aferent planului de pensii al Opel, susțin sursele.

Statul francez deține o participație de 14% în Peugeot și are două locuri în Consiliul de Administrație, în urma acordării unui pachet de asistență financiară de trei miliarde de euro, care a salvat acum trei ani compania de la faliment. De asemenea, grupul chinez Dongfeng deține 14% din acțiunile producătorului auto francez.

Luna trecută, PSA (proprietarul mărcilor Peugeot, Citroën și DS) a anunțat că explorează posibilitatea preluării Opel, care înregistrează de câțiva ani pierderi. Opel are 19.000 de angajați în Germania, din cei 38.000 de angajați pe plan global. Opel are fabrici și în Austria, Ungaria, Polonia, Spania și Marea Britanie, unde utilizează brandul Vauxhall.

Deja, PSA și GM sunt implicate în câteva proiecte comune în Europa. GM și PSA produc în comun SUV-uri și minivan-uri, după tentativa de constituire a unei alianțe care a eșuat în 2013, în urma deciziei GM de a-și vinde participația pe care o deținea la grupul auto francez.

Combinarea grupului PSA cu Opel și brandul său britanic Vauxhall ar crea al doilea mare producător auto din Europa, în urma grupului german Volkswagen, și înaintea alianței Renault-Nissan.

Related posts