Nissan Micra – varianta mai economică și mai puternică

Da mai departe!

Nissan Micra s-a schimbat foarte mult. Noua generație pare de nerecunoscut și vine la testele AutoReport.ro. Așa am descoperit că subcompacta japoneză a urcat în vârful preferințelor noastre din acest segment.

Cea de-a cincea generaţie Micra, proiectată, concepută şi fabricată în Europa şi pentru Europa, reprezintă o reinventare a modelului din toate punctele de vedere. Cu o lungime de aproape 4 metri, noul Micra este acum mai lat și mai jos și are un look mai agresiv.
Exteriorul seduce printr-un design expresiv, liniile atletice şi fluide şi proporţiile dinamice îmbinându-se impecabil într-un aspect modern şi sportiv. Micra arată mult mai agresiv cu niște blocuri optice care au primit lumini de zi de tip LED, o grilă mai mică, specifică modelelor japoneze și cu niște linii drepte specifice mai degrabă mașinilor japoneze din segmente superioare. Și din spate Micra arată agresiv, blocurile optice păstrează semnătura luminoasă a LED-urilor DRL, iar privită din lateral, subcompacta japoneză pare că, pentru prima dată, a căpătat caracter.
Modelul testat de noi are sub capotă un motor care a făcut carieră în gamele Renault și Dacia. Este vorba de 1.5 dCi, un motor care produce 90 CP și, înainte de toate, este cunoscut pentru economia de combustibil foarte bună. Propulsorul este cuplat la o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. În această combinație avem o mașină care se mișcă destul de bine, motorul nu duce lipsă de cuplu, transmisia este bine etajată, iar mașina are un comportament dinamic destul de bun.
Design-ul armonios continuă la interior, cu finisajele de calitate superioară şi materialele bi-ton moi, plăcute la atingere. Habitaclul oferă confort maxim în segment pasagerilor din faţă. În spate găsim spațiu pentru încă 2 pasageri care stau destul de confortabil. Comenzile grupate intuitiv, scaunele ergonomice care reduc oboseala, poziţia optimizată de condus şi insonorizarea maximizată asigură o călătorie plăcută. O altă premieră este noul sistem audio Bose Personal, cu difuzoare UltraNearfield integrate în tetiera soferului, ce oferă o experienţă de ascultare 360º.
Noul Micra aduce noutăţi în segment şi prin tehnologiile pe care le oferă. Printre acestea se află Intelligent Lane Intervention System (Sistemul Inteligent de Intervenţie la Părăsirea Benzii), care readuce vehiculul pe banda de mers atunci când aceasta este părăsită involuntar. Unică în segment este şi tehnologia Intelligent Around View Monitor, care utilizează patru camere video pentru o vedere panoramică 360º asupra vehiculului, oferind o vizibilitate completă şi uşurinţă la manevrare în marşarier sau la parcare. Această tehnologie include şi funcţiile Detectare Obiecte în Mişcare şi Avertizare Unghi Mort. Gama tehnologiilor Nissan Intelligent Mobility, disponibile pe noul Micra, include de asemenea Sistemul Inteligent de Frânare de Urgenţă cu funcţie de Recunoaştere a Pietonilor, Sistemul Inteligent de Control al Traiectoriei, Sistemul Inteligent de Control al Rulării, Asistenţa pentru Lumini Fază Lungă, Recunoaştere Indicatoare Rutiere, Asistenţă la Pornirea din Rampă.

Nissan Micra 1.5 dCi Tekna
0-100 km/h: 11,9 secunde
Viteza maximă: 179 km/h
L/l/î: 3,999/1.743/1.455
Masă proprie: 1.082 kg
Cilindree (cmc): 1.461
Putere (CP): 90 la 4.400 rpm
Cuplu maxim (Nm): 220 la 2.200 rpm
Consum mediu: 5 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: manuală, 5 trepte

Related posts