Kia raportează record de vânzări pentru automobilele electrice și hibride în Europa

Da mai departe!

Kia Motors a înregistrat în primul trimestru al anului 2020 un record de vânzări în Europa pentru noile automobile hibride și electrice, în ciuda declinului vânzărilor totale de automobile, ca rezultat al perturbărilor cauzate de răspândirea epidemiei de coronavirus. De asemenea, Kia a înregistrat cea mai mare cotă de piață europeană din istoria sa în primul trimestru al anului 2020.

 

Conform noilor informații furnizate de ACEA* (European Automobile Manufacturers’ Association), vânzările totale Kia în Europa au scăzut ușor, la 113.026 unități în primul trimestru al anului 2020. Aceasta reprezintă o scădere de aproximativ -14.5% comparativ cu primul trimestru al anului 2019, când brandul a înregistrat cel mai mare record trimestrial al vânzărilor sale în Europa (132.174 unități). Totuși, acest declin a fost mai mic decât cel înregistrat în sectorul mai vast al industriei auto din Europa (-26.3% vânzări auto totale înregistrate în Europa, țările EFTA și UK). Ca rezultat, cota de piață Kia a crescut de la 3.2% în primul trimestru al anului 2019 la un maxim de 3.7% în primele trei luni ale anului 2020, cea mai mare cotă de piață înregistrată vreodată de Kia.

În ciuda unui început de an provocator, vânzările noilor modele electrificate Kia – hybrid, plug-in hybrid și electrice – au crescut cu 20.8%, la 21.340 unități. Modelele electrificate reprezintă acum aproape 20% din vânzările totale ale automobilelor noi Kia în Europa (18.9% din vânzările totale de automobile noi înregistrate de Kia Europe în primul trimestru al anului 2020), o creștere de la 13.4%  înregistrate în primele trei luni ale anului 2019.

Emilio Herrera, Chief Operating Officer al Kia Motors Europe, a declarat: „Primele trei luni ale anului 2020 au constituit o provocare pentru întreaga industrie auto datorită distanțării sociale și a măsurilor de izolare adoptate în multe dintre piețele europene. Totuși, am văzut o creștere a vânzărilor gamei de automobile hibride și electrice Kia – toate gamele de modele electificate pe care le vindem în Europa au înregistrat creșteri ale vânzărilor în acest trimestru. Lansarea noilor modele plug-in hybrid, îmbunătățirea disponibilității automobilelor electrice și familia extinsă a modelului Ceed au impulsionat de asemenea vânzările și cota de piață în acest trimestru.”

În primul trimestru al anului 2020, automobilele 100% electrice Kia, e-Niro și e-Soul, au adunat 32% din vânzările totale ale automobilelor electrificate, reprezentând o creștere de la 22% în 2019. Modelele plug-in hybrid, inclusiv noile variante plug-in hybrid ale modelelor XCeed și Ceed Sportswagon, au înregistrat o creștere a popularității și adună acum 30% din vânzările totale ale automobilelor electrificate Kia.

De asemenea, Kia e-Soul a câștigat recent premiul ‘World Urban Car’ în cadrul competiției ‘World Car of the Year awards 2020’, o distincție care este de așteptat să genereze un interes suplimentar pentru gama de produse electrificate Kia. Modelul  Telluride, comercializat în America de Nord și pe alte câteva piețe globale Kia, a câștigat marele premiu ‘World Car of the Year 2020’.

Gama celui mai bine vândut model Kia a înregistrat, de asemenea, o creștere a vânzărilor pe parcursul primului trimestru al anului. Vânzările familiei modelului Ceed – compusă din modelele Ceed, Ceed Sportswagon, ProCeed, și XCeed – au crescut cu 18.8% în primul trimestru, la 29.664 unități vândute. În condițiile în care toate modelele individuale ale familiei rămân populare în Europa, creșterea suplimentară a vânzărilor a fost susținută de lansarea noului model XCeed, în a doua jumătate a anului 2019 și noile variante plug-in hybrid la începutul anului 2020.

După familia Ceed, modelele Sportage (23.011 unități vândute), Niro (16.010 unități vândute), Stonic (15.115 unități vândute) și Picanto (13.639 unități vândute) completează lista celor cinci cele mai bine vândute automobile Kia în Europa.

Related posts