Nissan Juke – un răsfățat al segmentului

Da mai departe!

Nissan Juke s-a întors din nou la testele AutoReport.ro. Modelul care a deschis segmentul SUV-urilor din clasa B a rămas la fel de fresh și atractiv chiar dacă a trecut ceva timp de când a fost prezentat prima oară și i s-a operat doar un facelift subtil.

Juke a fost un adevărat succes de vânzări al Nissan încă de la lansare. Designul său a fost un pariu curajos, este o mașină pe care o poți doar iubi sau urî, dar cu siguranță este unul care îți rămâne în minte.
De aceea și misiunea specialiștilor a fost una grea, aceea de a modifica subtil acest design pentru a nu-i dilua esența. Astfel, mașina a primit modificări subtile la blocurile optice, la grilă și la stopuri.
Că tot vorbim despre motor, acesta este varianta aspirată și din 1,6 litri oferă o putere de 117 CP, asta în combinație cu transmisia automată. Tocmai acesta este modelul testat de noi. Putem să spunem pentru început că este o mașină destul de puternică și eficientă pe autostradă. Pe drumul spre Constanța, transmisia automată-CVT s-a dovedit a fi foarte confortabilă. Mașina stă foarte bine pe drum, prea bine având în vedere că avem în față un mini-SUV. Direcția este destul de precisă, iar suspensia confortabilă. Deși cu un look ciudat, Juke rămâne una dintre preferatele noastre, mai ales datorită felului în care te scoate în evidență, dar și a comportamentului la rulare.
În interiorul excentric cu care ne-a obișnuit deja Juke, avem modificări subtile, dar locul de conducere este încă foarte ergonomic, având în vedere că Juke are destul de mulți ani de când a fost conceput. Scaunele față sunt destul de subțiri, iar cei care stau în spate au acum mai mult spațiu pentru genunchi. 4 persoane pot sta bine în această mașină, în timp ce șoferul se poate bucura de un post de conducere foarte ergonomic și cu o vizibilitate foarte bună.
Din punct de vedere al siguranței, avem pe Juke toate sistemele recente, de la Lane assist, sistemul de camere care asigură vedere la 360 grade și până la asistența la parcare.

Nissan Juke 1.6 Aut Tekna
0-100 km/h: 11,5 sec
Viteza maximă: 170 km/h
L/l/î: 4.135/1.765/1.565
Masă proprie: 1.280 kg
Cilindree (cmc): 1.598
Putere (CP): 117 la 6.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 158 la 4.000 rpm
Consum urban: 7 l/100 km
Cutie de viteze: automată, CVT

Related posts