Grupul german Volkswagen nu are în prezent planuri pentru o altă fabrică de baterii pentru vehiculele electrice, a anunţat miercuri preşedintele Oliver Blume, după discuţiile de săptămâna aceasta cu oficiali guvernamentali din Cehia, transmite Reuters.
„Pe baza condiţiilor de pe piaţă, inclusiv evoluţia vânzărilor maşinilor alimentate pe baterii în Europa… deocamdată nu suntem motivaţi să decidem construirea de noi uzine”, a explicat Blume într-un comunicat dat publicităţii de Skoda Auto, divizia din Cehia a Volkswagen.
Volkswagen era în căutarea unor posibile locaţii pentru fabrici de baterii în Europa de Est.
Cehia era interesată de obţinerea investiţiei VW pentru a asigura viitorul sectorului auto, atât de important pentru economia ţării, în condiţiile tranziţiei la vehiculele electrice.
Grupul german are deja locaţii selectate în Salzgitter (Germania), Valencia (Spania) şi St. Thomas (Canada), iar Blume a explicat că aceste trei locaţii au potenţial de producţie de până la 200 GWh pe an.
Volkswagen a dat asigurări că rămâne dedicat mobilităţii electrice, inclusiv la Skoda Auto, care este cel mai mare exportator al ţării.
În contextul reducerii cererii, VW a încetinit deja producţia la unele uzine, inclusiv la sediul central din Wolfsburg, după inundaţiile din Slovenia. Comenzile sunt sub aşteptări, a avertizat recent grupul german, în special în Europa. În acelaşi timp, VW se luptă să-şi menţină poziţia în China, cea mai mare piaţă auto din lume, care este saturată de modelele mai ieftine ale producătorilor auto locali.