Fiat Chrysler Automobiles va cheltui 5 miliarde de euro, până în 2022, în fabricile de automobile din Italia, pentru trecerea producţiei spre SUV-uri şi maşini electrice, au spus surse din interiorul companiei, citate de Bloomberg.
Banii vor finanţa planul Fiat de a construi un SUV compact Alfa Romeo la uzina Pomigliano, oraşul natal al vicepremierului italian Luigi Di Maio, şi un Fiat 500 electric la fabrica Mirafiori din Torino. De-a lungul anilor fabricile producătorului italian s-au străduit să funcţioneze la capacitate maximă, crescând costurile.
Un al doilea model sub marca Jeep va fi fabricat în sudul Italiei, pentru a valorifica cererea în creştere pentru SUV-uri. Investiţia reprezintă mai mult de 11% din cheltuielile globale de 8,7 miliarde de euro ale Fiat până în 2022 pentru revizii ale produselor şi maşini electrice.
Planurile producătorului italo-american, programate să fie anunţate oficial joi, vin în completarea situaţiei companiei, pentru care America de Nord a adus 97% din profit în al treilea trimestru.
La începutul acestei săptămâni, General Motors Co. a declarat că va închide şapte fabrici la nivel mondial, va reduce peste 14.000 de locuri de muncă, va scoate din producţie modelele neprofitabile şi va renunţa la cheltuielile pentru noi tehnologii cu rezultate incerte.
Fiat va păstra toate fabricile italiene, au spus sursele citate. Al treilea pilon al planului Fiat trece fabricarea SUV-ului compact Jeep Compass alături de Renegade şi Fiat 500X, în Melfi, sudul Italiei. Livrările mărcii au crescut cu 61% în ultimul an în Europa, în contrast cu un declin de 2% pentru grup.