Pe 10 iulie, Chery a găzduit un eveniment de lansare a brandului în România, ocazie cu care a expus și cele mai importante produse ale sale. În cadrul evenimentului, au fost dezvăluite două dintre modelele Chery, cele mai apreciate la nivel mondial, „Urban Family Champion” TIGGO7 și „5+2-Seater Intelligent Family SUV” TIGGO8, ambele în opțiuni ICE și PHEV. Totodată, compania a prezentat oficial tehnologia Chery Super Hybrid (CSH), care oferă o soluție hibridă inovativă și o experiență de mobilitate excepțională consumatorilor locali.
An: 2025
Leapmotor C11 2026 intră pe piața din China disponibil în variante EREV și BEV
Pe 10 iulie, SUV-ul de dimensiuni medii de la Leapmotor – noul Leapmotor C11 – a fost lansat oficial în China, fiind disponibil în variante BEV (Vehicul Electric cu Baterie) și EREV (Vehicul Electric cu Autonomie Extinsă). Fiind un model cu facelift, noua mașină a beneficiat de o serie de îmbunătățiri în ceea ce privește aspectul, interiorul și sistemul de propulsie.
Volvo începe producția sedanului electric ES90
Constructorul auto suedez Volvo, parte a holdingului chinez Geely, care a prezentat oficial în primăvara acestui an cel mai nou model electric al său și primul care nu are o caroserie SUV, confirmă startul producției, ceea ce înseamnă că primii clienți ar putea primi mașinile comandate în curând.
Într-o lume dominată de mașini electrice, Lazante 95-59 e supercar-ul de care avem nevoie
Acest supercar ar putea fi cel mai apropiat lucru de un McLaren F1 modern. Supercarul Lanzante 95-59 nu are sigla McLaren, dar poartă în mod clar spiritul și componentele sale.
Maserati transformă MC20 în MCPura și îl aduce la Goodwood
Maserati MC20 A Murit. Trăiască MCPura! Maserati își „reîmprospătează” subtil mașina emblematică și îi dă un nume nou. Deși trec prin momente nefaste, italienii tot celebrează cu stil la Goodwood.
Kia EV5 adaptează mobilitatea electrică pentru șoferii europeni
În cele din urmă, pentru și mai mult confort, șoferii pot utiliza sistemul inteligent de asistență la parcarea de la distanță 2.0 (Remote Smart Parking Assist – RSPA 2.0) pentru a intra sau a ieși dintr-un loc de parcare, chiar și din afara mașinii.
Tesla: Nu există risc de concedieri la uzina din Germania, în pofida declinului semnificativ al vânzărilor
Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla nu se așteaptă la concedieri sau la reducerea programului angajaților fabricii sale din Grünheide, lângă Berlin, în pofida declinului semnificativ al vânzărilor, transmite DPA.
Porsche prezintă noile modele Taycan și Cayenne Black Edition
Porsche oferă o serie specială de modele Taycan și Cayenne „Black Edition”, cu accente decorative negre. Pe lângă aspectul lor deosebit atât la exterior cât și la interior, aceste modele în ediție specială prezintă multe detalii de echipare de înaltă calitate. Taycan oferă, de asemenea, avantajul suplimentar al unei autonomii extinse datorită unei baterii mai mari. Taycan Black Edition este disponibil ca berlină sport și Sport Turismo. Cayenne Black Edition este disponibil în formă clasică de SUV sau ca un SUV coupé elegant. Există, de asemenea, o gamă mai largă de opțiuni. Modelele ediție specială își vor face debutul la Goodwood Festival of Speed din Marea Britanie (10-13 iulie 2025). Livrările vor începe în a doua jumătate a anului.
Mazda prezintă noul CX-5 în Europa
Mazda a dezvăluit astăzi noul Mazda CX-5 – o evoluție îndrăzneață a celui mai bine vândut SUV din portofoliu. Cu un design rafinat, tehnologii intuitive și un motor de 2,5 litri optimizat, a treia generație CX-5 este concepută pentru a se adapta vieții moderne și va fi disponibilă în Europa începând cu finalul lui 2025.
MG vine la Goodwood Festival of Speed 2025 cu modele noi
MG Motor a făcut un pas îndrăzneț către viitor în cadrul Goodwood Festival of Speed 2025, prezentând în premieră mondială două modele cu design remarcabil. Printre acestea, Cyber X și modelele MG IM5 și MG IM6.