Grupul american Ford a anunţat marţi că a obţinut 214 milioane de dolari în urma vânzării a opt milioane de acţiuni Rivian Automotive Inc.
An: 2022
Șeful Mercedes: Nu putem produce câte mașini electrice își doresc clienții
Ola Kallenius, șeful Mercedes-Benz, a anunțat că producția de mașini electrice a companiei germane pentru următoarele luni este deja epuizată.
Kia EV6 reprezintă spiritul „verde” – sustenabilitatea merge mai departe de sistemul său de propulsie
Primul automobil electric dedicat Kia, EV6, este vârful de lance a noilor inițiative de sustenabilitate care vor evolua alături de gama electrificată Kia aflată în continuă expansiune. Progresul privind sustenabilitatea a fost unul dintre factorii cheie evidențiați de juriul care a desemnat Kia EV6 „Mașina anului 2022 în Europa” luna trecută.
Ministrul Mediului despre programul „Rabla local”: Întrebarea este în ce măsură se vor înscrie autorităţile locale
Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor analizează posibilitatea ca, odată cu programul prin care vor fi scoase din circulație mașini vechi fără obligativitatea cumpărării unora noi, să se acorde bonusuri pentru achiziția de biciclete sau trotinete electrice.
Directorul Renault spune că o decizie cu privire la operaţiunile din Rusia va fi luată în următoarele săptămâni
Directorul general de la Renault, Luca de Meo a declarat luni că grupul auto francez va decide în următoarele săptămâni care va fi viitorul operaţiunilor sale din Rusia, piaţă unde la finele lunii martie Renault şi-a suspendat producţia ca urmare a invadării Ucrainei, informează Reuters.
Germania va asambla cu 700.000 mai puține mașini decât era planificat
IHS Markit a schimbat previziunile pentru producția companiilor auto germane, acestea pierzând 700.000 de mașini dintre cele pe care le-ar fi putut asambla. Germania are cea mai puternică industrie auto europeană.
Volkswagen va investi 10 miliarde de euro în Spania pentru a produce vehicule electrice şi baterii
Producătorul german de automobile Volkswagen şi partenerii săi vor investi 10 miliarde de euro pentru a produce vehicule electrice şi baterii în Spania, a declarat joi directorul general Herbert Diess, cu 3 miliarde de euro în plus faţă de o sumă anunţată anterior, transmite Reuters.
Test de consum București – Constanța cu Hyundai Bayon
AutoReport.ro începe seria testelor de consum pentru a găsi mașinile care acum fac un lucru extraordinar, care acum 5 ani părea banal: consumă puțin și ajung cu un plin de combustibil la mare. Primul din această serie este testul cu Hyundai Bayon, o mașină pe benzină, mild-hybrid care a făcut acest drum cu un consum de 6.1 litri la 100 de km și la viteze de autostradă.
Porsche își crește veniturile din vânzări și profitul operațional
Porsche AG a demonstrat o performanță robustă la început de an. În primele trei luni ale anului 2022, compania și-a crescut atât veniturile din vânzări, cât și profitul operațional, comparativ cu primul trimestru al anului precedent. Veniturile din vânzări au crescut de la 7,73 la 8,04 miliarde de euro, iar profitul operațional de la 1,26 la 1,47 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 4,1 și, respectiv, 17,4%. Rentabilitatea vânzărilor s-a îmbunătățit de la 16,2 la 18,2 la sută.
Guvernul Germaniei vrea să atragă producătorii de cipuri cu un ajutor de stat de 14 miliarde de euro
Guvernul Germaniei vrea să atragă producătorii de cipuri cu un ajutor de stat de 14 miliarde de euro, a declarat joi ministrul Economiei Robert Habeck, care a adăugat că lipsa semiconductorilor utilizaţi în orice, de la smartphone-uri până la maşini, este o problemă mare, transmite Reuters.