Tesla a deschis marți primul său showroom din India, marcând debutul îndelung anticipat al producătorului de vehicule electrice (EV) pe a treia mare piață auto mondială, transmit AP și Reuters.
Aflat în complexul Bandra-Kurla, un centru de afaceri premium din capitala financiară Mumbai, noul showroom prezintă Model Y la un preț de aproximativ 69.770 dolari pentru piața din India, cel mai ridicat în rândul piețelor importante.
În condițiile în care livrările sunt estimate în trimestrul trei, mașinile Tesla se vor afla pe șoselele aglomerate din India, țintind o nișă premium pe segmentul EV, responsabilă pentru doar 4% din vânzările auto.
Tesla va concura în principal cu giganții germani, cum ar fi BMW și Mercedes-Benz, și mai puțin cu producătorii EV locali, cum ar fi Tata Motors și Mahindra.
Afectată de supracapacitatea fabricilor la nivel global și de declinul vânzărilor, Tesla a adoptat strategia de a vinde vehicule importate în India, în pofida impozitelor și taxelor vamale ridicate.
Analiștii spun că intrarea Tesla pe piața din India indică majorarea încrederii investitorilor și consolidarea eforturilor către electrificare. Piața EV a reprezentat anul trecut ușor peste 2% din totalul vânzărilor auto. Dar Guvernul vrea să modifice această tendință și să ajungă la o cotă a vehiculelor electrice de 30% până în 2030.